Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă. Îl rugaseră şi câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare.

Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare”.

Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”.

Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”. Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă” (Mihai Rădulescu, Pateric al Închisorilor Române).

Eroismul gratuit este cel care nu vizează o victorie în materie, ci una în spirit.Incertitudinea victoriei nu impietează eroismul persoanei care îl practică, așa cum pocăința cuiva nu impietează asupra perseverării în ea, chiar dacă nu avem certitudinea că suntem mântuiți. Taina mântuirii stă în mâna Domnului, taina eroismului stă în devoțiunea celui care a primit harul acestei virtuți.

Tinerețea lui Radu Gyr se dezvoltă sub steaua acestui eroism care era al generației lui.După apariția României Mari, visată de atâtea generații din secolele anterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, generațiile noi, din 22 și ulterioare, erau contaminate de visul antecesorilor lor și nu puteau să-și găsească un echilibru pentru a-și justifica existența într-o Românie Mare, diferită de cea visată.

Opțiunea lor s-a îndreptat spre purificarea morală a națiunii, spre asanarea sufletească a unui neam lovit de toate calamitățile modernismului. Numai astfel se explică eroismul gratuit al generațiilor pomenite, atracția sacrificiului și punerea totală a lor sub scutul națiunii și sub binecuvântarea Bisericii. Ei trăiau sub zodia lui Eminescu, nu numai ca gândire și poezie, ci și ca situare în conceptul împlinirii într-un timp infinit, expus în arta poetică a lui Eminescu.

Eroismul gratuit al lui Gyr nu este o consecință a șederii lui în închisoare, unde claustrarea, întoarcerea spre sine, contemplația și rugăciunea devin, cu necesitate, modul de a trăi viața și a învinge opresiunea născută din simplul fapt al reeducării spațiului de mișcare fizică și spirituală.

Germenii unei asemenea disponibilități pentru sacrificiu apar încă din tinerețe.Una dintre poeziile sale în care sunt subsumate elemente de sacrificiu gratuit prin substituirea persoanei este Domnișoara Lizeta, dedicată tatălui său, fost actor la teatrul național din Craiova. Dar cea mai programatică poezie din tinerețe a lui Radu Gyr este Don Quijote.

Fascinația operei lui Cervantes asupra poeților, filosofilor, a oamenilor de litere și, mai ales, asupra tinerilor, a fost, și în multe cazuri mai este încă, extraordinară. Tipurile moderne privesc mai suspicios opera aceasta, tinerii nu prea înțeleg gratuitatea eroismului donquijotesc, oprindu-se mai mult asupra comicului situațiilor românești, dar în perioada anterioară modernizării excesive a lumii apusene și blazarea generațiilor, magnetismul eroului lui Cervantes era irezistibil pentru cei care înțelegeau că au o chemare dincolo de limitele lumii acesteia.

Gyr, ca propriul său erou, nu citește cărțile autorilor de romane cavalerești.El știe ceea ce Don Quijote nu știa. Dincolo de evenimentele sofisticate ale lumii acesteia, dincolo de cimitirul istoriei, demonii distrugerii spirituale lucrează neobosiți. Trăind în această lume a aparențelor materiale, Gyr își are ca însoțitor lumea și înțelepciunea ei cu aripi frânte, lumea cuminte și supusă legilor care o conduc, dar el știe că acest tip uman, reprezentat de Sancho Pancha, nu este decât groparul eroului nebun. În urmă, Sancho Pancha își va certa mereu și-și va propti-n călcâie măgarul lui cuminte. Va da din cap prostimea: Este nebun! Dar el va merge numai suflet, numai vis înainte.

Generația lui Radu Gyr și generația noastră au trecut prin această lume de hangii și paznici ai unei mentalități instituționale, însângerați de pietre și vineți de ciomege.Neînțeleși și neacceptați, ei au trecut printr-o lume măcinată de incapacități spirituale și de ideea că a muri pentru un ideal sau, cel puțin a suferi pentru el, este o boală psihică numită fanatism sau intoleranță, după autorul care face considerația.

Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului, în Revista Atitudini, nr. 4 / Ianuarie 2009
Imagine: Radu Gyr — portret in cărbune presat de Aida Șuster

🇷🇴 Urmărește 👉 România Profundă ☦️

Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]
Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]

Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-l inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria.

— Nicu Steinhardt in dosarele Securității 1959 – 1989

#RomâniaProfundă

Telegram

România Profundă

*🇷🇴 DRUMUL IANCULUI - MARTIE 2024 🇷🇴
În *29-31 ale lui MARTIE din anul 2024, bicentenar al nașterii Crăișorului Apusenilor - AVRAM IANCU, vă invităm, așa cum vom face în fiecare lună a acestui an, pe DRUMUL IANCULUI!
Am auzit vorbindu-se despre el în fiecare sat, în fiecare cătun uitat de pe culmile Apusenilor. Și-aproape nu-i moț să nu fie convins că, măcar o dată, pasul Iancului va fi călcat și țărâna din ograda sa... Poate așa s-a și întâmplat, căci chipul lui Avrămuț al lor stă, încă, în casele moților, lângă icoanele cele sfinte.

Început la Vidra, cu un prunc legănat în luica aninată de grindă, DRUMUL pământean al IANCULUI s-a oprit la Țebea, la rădăcină de gorun și de neam. Cifrele seci spun că, între cele două hotare, sunt 45 de kilometri. Sufletul românesc ne spune, însă, că-i cale de-o viață, de-o ȚARĂ, și de-un dor, rămas încă neîmplinit.
”Unicul dor al vieții mele a fost să-mi văd națiunea fericită”, spunea Crăișorul.

Pentru detalii și înscrieri, ne puteți contacta la următoarele numere de telefon:
• Casian Dîmb - 0756365992
• Daniel Stanc - 0758914924
Sau în privat, pe conturile noastre de pe rețelele de socializare.

spre o națiune fericită#DRUMULIANCULUI
#AvramIancu #Crăișorul #Avram #Iancu
#Apuseni #Vidra #Bulzești #Țebea
#ȚaraIancului #ȚaraMoților #ȚaraRomânilor

Astfel, eu urăsc această turmă şi pe omul golit de substanţa sa, fără patrie lăuntrică, şi nu-mi place, ca stăpân şi conducător, să-mi vlăguiesc poporul şi să-l transform în furnici oarbe şi ascultătoare, am înţeles că prin constrângere puteam şi trebuia să-l înviorez, nu să-l pierd. Şi că blândeţea sa în Biserică, şi ascultarea, şi ajutorul dat altora nu erau ale unui bastard, căci doar astfel îmi putea servi ca piatră unghiulară în limitele imperiului meu. Căci nimic nu poţi aştepta de la tine singur, ci de la minunata colaborare a unuia prin celălalt…

Astfel, cel pe care-l strivea greutatea zidurilor, şi asupra căruia vegheau sentinelele, şi pe care puteam să-l crucific fără ca el să abjure, cel de la care tortura călăilor mei n-ar scoate decât un râs dispreţuitor, aş greşi dacă aş vedea în el un refractar. Căci puterea îi vine dintr-o altă religie, el este o altă faţă a lui însuşi. O altă imagine, aceea a unui om care se aşază şi ascultă, cu mâinile pe genunchi şi un surâs candid. Şi există asini care i-au dat lapte. La fel cea pe care am capturat-o în turn şi se plimbă în lungul şi în largul celulei, şi nu poate fi nici violată, nici stăpânită, şi nu va pronunţa niciodată cuvântul de dragoste ce i se cere. Şi care este, pur şi simplu, din altă parte, din alt incendiu, dintr-un trib îndepărtat şi plină de religia sa. Şi n-aş putea s-o ating decât dacă aş converti-o.

Cei pe care-i urăsc sunt, mai ales, cei care nu există cu adevărat. Rasă de câini ce se cred liberi, fiind liberi de a-şi schimba opiniile, de a nega (cum ar putea şti că neagă, de vreme ce ei înşişi sunt judecători?). Liberi de a trişa, de a renega şi de a se vinde, şi pe care-i fac să-şi schimbe părerile doar arătându-le troaca atunci când le e foame.

Astfel, a fost noaptea logodnei şi a condamnării la moarte. Şi am avut sentimentul existenţei. Păstraţi-vă forma, fiţi durabili ca o etravă, ceea ce luaţi dinafară schimbaţi-l în voi înşivă asemenea cedrului. Eu sunt cadrul, şi armătura, şi actul creator din care vă naşteţi, trebuie acum, aidoma copacului uriaş ce-şi dezvoltă ramurile, şi nu ramurile altuia, dă naştere ghimpilor sau frunzelor sale, şi nu ale altuia, să creşteţi şi să vă fixaţi…

Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi, asemenea cameleonului, iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii: căci nu îi găseşti, nu sunt, ca o citadelă, închişi asupra comorilor lor şi, din generaţie în generaţie, nu-şi transmit substanţa, ci-şi lasă copiii să crească fără a-i plămădi. Şi ei cresc ca ciupercile, umplând lumea.

C I T A D E L A — Antonie de Saint-Exupery, capitolul 30

#RomâniaProfundă

"Astfel, a fost noaptea logodnei şi a condamnării la moarte. Şi am avut sentimentul existenţei. Păstraţi-vă forma, fiţi durabili ca o etravă, ceea ce luaţi dinafară schimbaţi-l în voi înşivă asemenea cedrului. Eu sunt cadrul, şi armătura, şi actul creator din care vă naşteţi, trebuie acum, aidoma copacului uriaş ce-şi dezvoltă ramurile, şi nu ramurile altuia, dă naştere ghimpilor sau frunzelor sale, şi nu ale altuia, să creşteţi şi să vă fixaţi…"

XXX. ASTFEL AM AFLAT CA OMUL NU ESTE DEMN de interes dacă, nu numai că nu e capabil de sacrificii, de rezistenţă la tentaţii şi de acceptare a morţii – căci atunci nu mai are formă – dar şi dacă, pierdut în mulţime, condus de mulţime, se supune legilor acesteia. Căci aşa se întâmplă cu mistreţul sau elefantul solitar, sau omul singur pe munte, iar mulţimea trebuie să permită tăcerea fiecăruia şi să nu-l tragă, prin ură, din ceea ce-l face să semene cedrului ce domină muntele.

Cel care încearcă, cu limbajul său, să cuprindă şi să exprime omul în logica expunerii mi se pare aidoma copilului ce se aşază la poalele Atlasului cu căldarea şi, lopăţica sa şi plănuieşte să ia muntele şi să-l transporte în altă parte. Omul este ceea ce există, nu ceea ce se exprimă. Desigur, scopul fiecărei conştiinţe este de a exprima ceea ce există, dar expresia e operă dificilă, în ceată şi încâlcită – şi greşeala este de a crede că nu există ceea ce nu se poate enunţa. Căci a enunţa şi a concepe au acelaşi sens. Dar foarte puţin din om am reuşit să concep până acum. Or, ceea ce concep azi exista şi ieri, şi mă amăgesc dacă-mi închipui că ceea ce aparţine omului, şi nu poate fi exprimat, nu merită consideraţie. Căci muntele nu-l exprim, ci-l semnific. Şi confund a semnifica şi a cuprinde. Semnific celui care deja cunoaşte, dar dacă n-ar şti, cum aş putea să-i transmit muntele cu crevase în care se rostogolesc pietre, cu poalele sale de levănţică şi creasta crenelată împungând cerul?

Şi ştiu când am de-a face nu cu o fortăreaţă nimicită sau barcă fără direcţie, căreia i se dezleagă funia din inelul de fier – pentru a fi lăsată în voia sorţii – ci cu o existenţă minunată, cu legile gravitaţiei sale lăuntrice şi tăcerile sale mai solemne decât liniştea stelelor.

Astfel mi-am dat seama de conflictul care există între a admira omul supus şi omul neînduplecat, care arată ceea ce este. Înţelegând problema, fără s-o formulez. Căci cei ce sunt conduşi de disciplina cea mai aspră şi care, la un semn al meu, primesc moartea, cei pe care credinţa mea îi magnetizează, atât de adânc prinşi în disciplina lor, încât pot să-i insult şi să-i supun ca pe nişte copii, lăsaţi, dimpotrivă, singuri în faţa aventurii şi ciocnindu-se cu alţii, sunt căliţi ca oţelul, arătând o mânie sublimă şi curaj în faţa morţii.

Am înţeles că sunt două înfăţişări ale aceluiaşi om. Şi că acela pe care-l admirăm ca fiind neînduplecat, sau cea cu neputinţă de supus, absentă în braţele mele ca un vapor de cursă lungă, cel pe care-l numesc om, căci nu se tânguieşte, nici nu pactizează, nici nu părăseşte o parte din sine din viclenie, sau poftă, sau oboseală, cel pe care-l pot strivi sub piatra de moară, fără să-i pot stoarce secretul, cel care poartă în inimă acel sâmbure tare, pe care nici mulţimea, nici tiranul nu admit să-l constrângă, devenit în inimă diamant, are o altă forţă, pe care i-am descoperit-o. Supus, şi disciplinat, şi respectuos, şi plin de credinţă, fiu înţelept al unei râse spirituale şi depozitar al virtuţilor ei…

Dar cei pe care-i numesc liberi şi hotărând numai pentru ei înşişi, inexorabil singuri, aceia nu sunt conduşi, plutesc fără vânt în pânze, iar rezistenţa lor nu este decât capriciu incoerent.

Despre a avea o țară, întâi una lăuntrică, spre zidirea cărămidă cu cărămidă a țării celei mari — Drumul Iancului!

ASASINAT ÎN NOAPTEA SFÂNTULUI ANDREI
Începător al sfinților închisorilor din sec.XX

Corneliu Codreanu. Mărturia creștină înaintea morții:
"Din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa Învierii”

28 octombrie 1938, Închisoarea Jilava

"Dragii mei,

Incontestabil că de peste 6 luni, am suferit dureri şi umiliri pe care nu le-am întâlnit nici odată până acum. Din prima zi când am intrat pe acest făgaş, altfel în continuarea atitudinei mele anterioare, am căutat să-mi impun ca linie: acceptarea totală a jertfei care mi se cere, fără nici un fel de reacţiune am încercat un singur răspuns: dragostea. „Dragostea este îndelung răbdătoare, dragostea nu se mânie, nu pune în socoteală răul, dragostea suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate”. În aceste zile cuvintele de mai sus pot părea stranii. E greu. Şi totuşi acesta este adevărul suprem! Este foarte greu ca de sub ploaia de lovituri, de sub umerii cari se apleacă tot mai mult, de sub carnea care te doare, sufletul tău să mai arunce, măcar din când în când, câte o rază de dragoste celor ce te lovesc. E greu. Pare că sfarmă orice logică pământească. Şi totuşi e ceva uriaş de mare. Nu simţiţi că o atare atitudine, vănalţă pe culmi pe care nici o răzbunare din lume nu v\-ar putea ridica? Nu mi\-e teamă de nimeni (cel ce pentru un vârf de viaţă se mai teme, este un laş de ultimă speţă). Nu am cerut dela nimeni nimic. Orice bună voinţă care mi sar arăta astăzi mă jigneşte, o consider ca pe o ironie care mi se aruncă şi de aceea o refuz. Dar, din adâncul inimei mele vă dau tuturora sfat: urmaţi linia de mai sus, acceptaţi jertfa şi vă veţi bucura de biruinţa învierii. Nu tulburaţi cu nimic jertfa care se face şi nu cereţi încetarea ei. Am auzit că vă agitaţi. Greşit. Ca români, vă îndemn la linişte desăvârşită aşa cum întotdeauna v`am spus. În politica internă şi externă, eu am cu totul alte păreri, decât cei ce guvernează azi. Dar ei au asumat răspunderea şi incontestabil vor răspunde. Noi însă trebuie să fim cavaleri, şi atâta vreme cât poartă pe umerii lor soarta ţării, să nu-i tulburăm cu nimic, ci să le spunem: „Dumnezeu să vă ajute”. Încă o dată răbdare. Şi dacă totuşi nu putem să urcăm pe cea mai înaltă culme creştină, eu cred că sunt destul de înţelept, dacă vă dau sfatul să amânaţi pe mai târziu orice certuri dintre noi Românii, căci timpul va lămuri mult în decursul său.

Trimit aceste rânduri după 200 de zile.

Cu îmbrăţişări
Corneliu Z. Codreanu

Vineri 28 Octombrie 1938

(Rânduri scrise cu exact o lună înainte de a fi asasinat.)

______

„A înviat Hristos. Aşa va învia şi dreptatea neamului românesc.
Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, şi să se lasă răstigniţi!… Legionari, fiţi voi copiii aceştia!”

(Corneliu Codreanu, „Pământul strămoşesc”, 15 aprilie 1928).

.
✅ t.me/bucovinaprofunda
.
_____

Linkuri relevante găsești mai jos la comentarii.