„În mărturisirea mea petrec și voi petrece, în care și părinții mei, sfinții episcopi cei dreptcredincioși, au petrecut; care au pătimit izgonire și închisori cu nedreptate și la multe primejdii s-au dat, apărând Biserica cea dreptcredincioasă, în care stăm și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu”

Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul

"Când ți-ai mulțumit conștiința și ești în pace cu toți, postești cu plăcere și nu ai nici o supărare pe nimeni, atunci mulțumirea sufletească te întărește ca să fii sănătos și cu o bucată de pâine și un pic de apă, iar inima omului se întărește cu harul lui Dumnezeu"
Părintele nostru Ilie Cleopa

„Vă închinați idolilor celor neînsuflețiți și muți, defăimând pe Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, a întemeiat pământul pe ape, a revărsat văzduhul și, după ce a dat ființă la toată materia cea zidită, a pus stăpân peste toate pe omul pe care l-a creat”
Sfântul Mucenic Trifon

„Sunt liber și numai lui Dumnezeu slujesc, iar Hristos este credința mea, Hristos slava mea și cununa laudei mele”
„Și eu îți zic că nimeni, lepădându-se de Hristos, cerescul Împărat, nu va putea să moștenească viața veșnică, ci va fi trimis în focul cel veșnic, care niciodată nu se stinge”
Sfântul Mucenic Trifon

Sfântul Mucenic Trifon

A șaptea zi, răsărind soarele, a mers împăratul la fericitul Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol cu ochii lui. Sfântul Trifon, plin de Duhul Sfânt și cu ochii minții privind pe nevăzutul duh, i-a zis: „Ție îți grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici și le descoperă chipul tău cel nerușinat, apoi, spune-le neputința ta”.

Deci, îndată s-a arătat diavolul înaintea tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc și capul plecat spre pământ. Atunci îl întrebă sfântul: „Cine te-a trimis aici, demone, ca să intri în această fecioară? Pentru ce ai îndrăznit a intra în cea creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, singur fiind, fără de chip, neputincios și plin de toată rușinea?”. Răspuns-a diavolul: „Sunt trimis de tatăl meu, care este începător a toată răutatea. El se numește Satana și locuiește în iad; el mi-a poruncit să chinuiesc pe fecioara aceasta”.

Apoi l-a întrebat sfântul iarăși: „Cine v-a dat vouă putere să îndrăzniți spre făptura lui Dumnezeu?”. Diavolul, deși nu voia, dar fiind silit de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, a spus adevărul în auzul tuturor: „Noi nu avem putere asupra celor ce cunosc pe Dumnezeu și care cred în Hristos Fiul, Unul născut, pentru care Petru și Pavel au murit aici. De aceea noi cu frică fugim afară numai când vom avea voie să-i aducem cuiva ispite ușoare.

Dar asupra celor ce nu cred în Dumnezeu și în Fiul Său și asupra celor ce umblă în toate poftele lor, făcând lucrurile cele plăcute nouă, asupra acelora luăm stăpânire, ca să-i chinuim pe ei. Lucrurile cele plăcute nouă sunt acestea: închinarea la idoli, hula, desfrânările, farmecele, zavistia (invidia), uciderea și mândria. Cu aceste lucruri și cu cele următoare lor, înfășurându-se oamenii ca în niște lanțuri, se înstrăinează de Dumnezeu, Ziditorul lor, și de bunăvoie se fac prieteni nouă și împreună cu noi vor lua chinurile veșnice”.

Auzind acestea, împăratul și cei ce erau împreună cu el s-au umplut de spaimă și mulți, lepădându-se de păgânătate, au crezut în Hristos; iar credincioșii s-au întărit în credință și au preamărit pe Dumnezeu.

Oare dacă vedem cu ochii noștri cum l-a preaslăvit Dumnezeu pe alesul Său Ioan Gură de Aur, cum nu putem primi adevărul din gura lui binecuvântătoare?

Adevărul rămâne adevăr în veac indiferent de ce spune sau crede omul!

Pământul rămăne la fel de frumos, plat și nemișcat, cu tăria ce ține apele de deasupra și cu soarele ce se rotește deasupra lui, în lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru NOI, indiferent dacă omul crede sau nu!

Globul pământesc cu spațiul cosmic este o minciună a masonilor pentru înrobire și depărtarea de Dumnezeu!

Adevărul a fost vestit, fiecare să cerceteze pentru el despre adevăr și să se încredințeze.

Prin curățire, prin întărire în credință și prin cugetare cu discernământ având pe Sfinții Părinți și Sfânta Scriptură drept călăuze spre Adevăr.

„Fiindcă sunt nestatornici și confuzi, socotesc că Pământul se învârtește cu dânșii, dar nu se învârtește, ci stă nemișcat. Că a patimii lor este ieșirea din minte (nebunia), iar nu a stihiei patima”
Sfântul Ioan Gură de AurTâlcuire la Epistola către Tit, Omilia III

Pomenirea mutarii Sfintelor Moaste din Komana, in Constantinopol, se face pe data de 27 ianuarie. Moastele Sfantului Ioan Hrisostomul au fost duse mai intai in Biserica Sfantului Apostol Toma, numita "a lui Amantie", iar dupa aceea la Biserica Sfanta Irina. A doua zi, dis de dimineata, Sfintele sale Moaste au fost asezate intr-o mult cinstita lacra, iar mai apoi duse in Biserica Sfintii Apostoli.

Cand a fost asezat in mareata biserica, din gura Sfantului Ioan s-au auzit cuvintele: "Pace tuturor." Cu mare cuviinta, mai apoi, racla cu Sfintele Moaste a fost ingropata in pamant, in Sfantul Altar, langa Moastele Sfantului Grigorie Teologul, iar cand se savarsea Sfanta Liturghie, a carui autor si era sfantul, se faceau mari minuni. Cinstirea sfintelor lui Moaste s-a generalizat inca din secolul al IX-lea.

„Frații mei iubiți, eu merg pe calea părinților mei, poruncile acestea păziți-le: ca început și sfârșit a toată lucrarea bună, dragostea cea curată prin tot lucrul câștigând-o, căci ea este împreună legătură a desăvârșirii.

Pentru că, precum nu se poate mânca pâinea fără sare, astfel este cu neputință fapta bună fără dragoste.

Pentru că toată faptă bună prin dragoste și smerită cugetare se întărește de ispitire și de vreme; adică smerita cugetare înalță, iar dragostea nu o lasă, din înălțime a cădea, de vreme ce s-a spus: Cel ce se smerește pe sine, se va înălța; iar dragostea niciodată nu cade.

Și mai mare este dragostea decât smerita cugetare. Căci pentru dragostea cea către noi S-a smerit pe Sine Dumnezeu Cuvântul, făcându-Se ca noi.”
Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare