Chemat sau nu, Dumnezeu este mereu prezent.Dragoš Kalajić

*În anul 1815, un grup de aleuţi care vânau foci și vidre, inclusiv Petru, au fost capturați de marinari spanioli și transportați la San Francisco pentru interogare. Sub presiunea torturii, preoții catolici din California au încercat să-i convingă pe aleuți să renunțe la credința ortodoxă în favoarea catolicismului. Refuzul lui Petru de a-și abandona credința a dus la un act de cruzime extremă din partea preotului, care i-a tăiat degetele de la picioare și, în final, mâinile, după ce inițial i-a amputat degetele. Tortura a culminat cu eviscerarea sa, martirizându-l în numele credinței sale. Înainte ca soarta similară să-i fie rezervată și celorlalți aleuți, a intervenit un ordin care i-a salvat, trimițându-i sub escortă la mănăstirea din Monterey.

Vestea martiriului lui Petru a ajuns la Sfântul Herman de Alaska prin intermediul lui Simeon Yanovsky, care a fost profund mișcat și a proclamat: "Sfinte nou mucenic Petru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!" Petru Aleutul a fost canonizat ca "Mucenic de San Francisco" în anul 1980, recunoașterea oficială a sacrificiului său. Informațiile despre suferința lui Petru au fost transmise de un coleg de detenție care a evitat tortura și în cele din urmă relatate de Simeon Yanovsky, cunoscut și ca schimonahul Serghie, autorul vieții Sfântului Herman de Alaska, la mănăstirea Sfântul Tihon din Kaluga.*

*Petru cel Mare s-a autoproclamat revoluționar, având o atitudine violentă împotriva riturilor și tradițiilor Bisericii Ortodoxe și, în general, ale Moscovei. Sub conducerea sa, o mare parte din vasta Biserică Ortodoxă Rusă a fost distrusă până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Petru era materialist, păgân și nihilist, valorizând utilitatea exclusiv în termeni de serviciu față de stat, pe care îl considera un scop în sine.

Sfântul Atanasie Saharov a rezumat persecuția violentă a Bisericii Ortodoxe din Rusia de către Petru I, exprimând regret profund pentru vremurile triste ale lui Petru, care au fost marcate de secularizarea Sfintei Rusii. Aceasta a fost văzută ca un copil ignorant, asaltat de influențele occidentale care au pătruns prin fereastra deschisă de Petru. Poporul rus a început să se concentreze mai mult pe lucrurile pământești decât pe cele cerești, îndepărtându-se tot mai mult de modul de viață creștin și uitând de regulile Bisericii.*

Chiar dacă ai fi un bun creștin, chiar dacă ai fi un om cinstit, smerit și moral, chiar dacă ai fi plin de talente, dacă nu ești un mădular credincios al Bisericii, dacă nu ai părtășie la viața ei toate se pierd.

Nota Inițiativei Creștine: Traducerea din latină: În afara Bisericii nu există mântuire.

Sursa

Naționalismul trebuie privit din prisma Ortodoxiei

Ca și creștini ortodocși trebuie să înțelegem că Ortodoxia primează oricărui sentiment de factură naționalistă. Nu trebuie să fim ortodocși pentru ca suntem români, ci trebuie să fim ortodocși pentru ca Ortodoxia reprezintă adevărata formă prin care îl slujim pe Dumnezeu. Naționalismul trebuie privit din prisma Ortodoxiei, eliminând astfel orice formă de “naționalism” care este contra Ortodoxiei.

Crăciun fericit fraților, sperăm ca în aceste sărbători să fiți alături de familiile voastre și să vă aduceți aminte că aceste zile nu înseamnă doar ghirlande și brazi împodobiți, ci reprezintă cel mai important eveniment din istoria umanității: Cuvântul s-a întrupat pentru a ne oferi viață veșnică.

Dacă ne pierdem credinţa, ne vom pierde şi neamul.

*Odată cu urcarea pe tron a regelui Edward, a fost o mare foamete în țară și au fost declanșate atacuri violente împotriva mănăstirilor de către un nobil important care dorea să obțină pământurile pe care tatăl său, regele Edgar, le dăruise. Multe dintre aceste mănăstiri au fost distruse, iar călugării au fost nevoiți să fugă. Cu toate acestea, regele a rămas ferm, împreună cu arhiepiscopul Dunstan, pentru a apăra Biserica și mănăstirile. Pentru aceasta, unii nobili au decis să-l înlăture și să-l înlocuiască cu fratele său mai mic Ethelred.

La 18 martie 978, regele se afla la vânătoare cu câini și călăreți lângă Wareham, în Dorset. Apoi a decis să-l viziteze pe tânărul său frate Ethelred, care era crescut în casa mamei sale Elfrida la Castelul Corfe, lângă Wareham. A ajuns singur la castel. Când era încă pe cal, Elfrida i-a oferit lui Edward un pahar de hidromel, iar în timp ce acesta îl bea, a fost înjunghiat în spate de unul dintre membrii grupului reginei. Ethelred însuși avea atunci doar zece ani, așa că nu a fost responsabil de crimă. O altă poveste vine de la Henry de Huntingdon, care povestește că Elfrida însăși ar fi comis crima:

"Edward a fost ucis prin trădare de propria familie... se spune că mama sa vitregă, adică mama regelui Ethelred, l-a înjunghiat cu un pumnal în timp ce îi oferea o cupă de băut."*

II. Cel mai vechi și mai cunoscut spital a fost Basileias (Vasiliada), fondat de Sfântul Vasile cel Mare (episcop al Cezareii) în anul 369 d.Hr. (sau după alți autori în 372 d.Hr.). Acesta a fost primul spital de mari dimensiuni (300 de paturi) pentru bolnavi gravi și cu dizabilități. Iar aici erau îngrijiți chiar și bolnavii de ciumă. Existau clădiri pentru unitățile de izolare, pentru tratarea persoanelor sărace sau în vârstă, pentru călătorii bolnavi și o casă de lepră. A fost primul dintre multele spitale construite de Biserica Creștină. Spitalele după modelul Basileias s-au răspândit rapid în Est și ceva mai târziu în Occident.

I. În anii 370, creștinii au creat spitalul (xenodochium), o instituție specific creștină, care a apărut din idealurile filantropice ale bisericii timpurii. A însemnat adăpost pentru bolnavi și, în timp, xenodochium a devenit sinonim cu hospitale. Până în secolul al IX-lea, termenul xenodochium a fost folosit și în Occident în sensul său bizantin. Treptat, latinescul hospitale a fost preferat, determinând (până în secolul al XII-lea) dispariția termenului de xenodochie. Spitalul a inclus adesea un orfelinat și case pentru săraci și persoane în vârstă într-un singur complex.