"Cuviosul Paisie despre NEORANDUIALA LAUNTRICA si INFATISAREA EXTERIOARA | Cuvântul Ortodox" http://www.cuvantul-ortodox.ro/cuviosul-paisie-despre-neoranduiala-launtrica-si-infatisarea-exterioara/

www.cuvantul-ortodox.ro

Cuviosul Paisie despre NEORANDUIALA LAUNTRICA si INFATISAREA EXTERIOARA | Cuvântul Ortodox

Cuvinte de mantuire, opinii, analize si atitudini fata de probleme de actualitate

Care sunt cărţile pe care le recomandaţi pentru întărirea în credinţă?

Orice om care doreşte să urmeze o cale are nevoie de câteva indicatoare, pe care să le folosească în călătoria sa şi care să îl călăuzească pe drumul cel bun, fără riscul de a aluneca sau de a cădea în prăpastie. De asemenea, orice om care urmează un drum se gândeşte la destinaţie: unde va ajunge, când va ajunge, cum va ajunge, care este ţinta călătoriei sale. Dar pentru a ajunge la destinaţie îţi trebuie şi un bagaj pe care să îl iei cu tine şi de care să te foloseşti pe parcurs; un bagaj în care să pui cele trebuitoare drumului.

Din bagajul credinciosului, oricare ar fi drumul pe care porneşte, nu trebuie să lipsească: Sfânta Scriptură, Vieţile sfinţilor, Credinţa de învăţătură ortodoxă; acestora li se vor adăuga Psaltirea şi Ceaslovul, cărţi de mare folos duhovnicesc pentru toţi călătorii dreptcredincioşi.

Petre Ţuţea spunea că „poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu este rugăciunea”. Care este legătura dintre rugăciune şi credinţă?

Rugăciunea este un mare bun şi un păzitor mântuitor al credinţei sufletelor noastre, dar numai atunci când facem lucruri vrednice de rugăciune şi nu ne arătăm nevrednici de dânsa. Rugăciunea este, de asemenea, liman bun celor înviforaţi şi doctorie mântuitoare, care împiedică păcatele şi vindecă nelegiuirile. Rugăciunea este, în aceeaşi măsură, forma prin care se ajunge la Dumnezeu. Or, dacă rugăciunea ne apropie de Dumnezeu şi ne conduce la El, este de la sine înţeles că viaţa întru rugăciune este bineplăcută lui Dumnezeu. Aşadar, între credinţă şi rugăciune este o strânsă legătură: una o condiţionează pe cealaltă, una nu poate exista fără cealaltă. Credinţa fără rugăciune este ca un pom fără de roade, este imaginea unui suflet pustiit. Tot Petre Ţuţea, vorbind despre omul necredincios, afirma că: „fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”

Părintele Zenovie Grigore

@cautamantuirea

Omul duhovnicesc înțelege altfel lumea și trăiește viața la un alt nivel

Precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.

Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.

Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu, pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești.

Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?”. Noi însă avem gândul lui Hristos.

(Sfântul Apostol Pavel, Epistola întâi către Corinteni, Capitolul 2, 9-16)

@cautamantuirea

Cum să fugi de lume dar totodată să rămâi în ea?

Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume și rămânând în lume: fugind de ea prin felul de viețuire. Prima nu este potrivită pentru toți și nu Ie stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toți și trebuie împlinită de către toți. Tocmai la asta ne-a poftit în canonul său Sfântul Andrei când ne-a sfătuit să fugim în pustie prin buna legiuire.

Leapădă năravurile lumești și săvârșește orice faptă a ta, orice pas al tău, așa cum poruncește buna lege evanghelică, și vei trăi în mijlocul lumii ca în pustie. Între tine și lume această bună legiuire va sta ca un zid din spatele căruia nu vei vedea lumea, deși va fi în fața ochilor tăi. Lumea va urma schimbările ei, iar tu — cinul și rânduiala ta: lumea va merge la teatru, tu la biserică; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va merge la petreceri, tu vei rămâne acasă, în singurătatea ta; ea se va îndeletnici cu vorbirea în deșert și cu măscările, tu cu tăcerea și cu lăudarea lui Dumnezeu; ea în mângâieri, tu în osteneli; ea în citirea romanelor deșarte, tu în citirea cuvântului lui Dumnezeu și a scrierilor patristice; ei la baluri, tu stând de vorbă eu cei de un cuget cu tine sau cu părintele duhovnicesc; ei în socoteli egoiste, tu în cugetarea la Dumnezeu.

Trasează-Ți în toate privințele reguli și rânduieli de viață potrivnice năravurilor lumești, și vei fi în lume în afara lumii, ca în pustii: nici tu nu te vei vedea în lume, nici lumea nu se va vedea în tine, Astfel, și în lume vei fi pustnic.

Sfântul Teofan Zăvorâtul; Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor vol. 1

@cautamantuirea

Cea mai mare tragedie din istoria Bucureștiului

Marți, 4 Aprilie 1944, orele 13:45. În câteva minute, aviația americană a săvârșit un adevărat masacru asupra civililor români: aproximativ 3.000 de morți, 2.500 de răniți și alte mii de vieți distruse, fără nici o justificare militară. Foarte mulți dintre cei care au trecut la Domnul au sfârșit într-o groapă comună, iar azi nu au nici cruce și nici lumânare la căpătâi. Anii au trecut, iar uitarea s-a așternut atât peste ei, cât și peste această nenorocire ce s-a abătut asupra Neamului nostru. Ca urmași ai celor trecuți la cele veșnice avem datoria creștinească să-i readucem în memoria noastră și să le spunem că nu i-am uitat!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

https://www.national.ro/stiri-externe/4-aprilie-1944-ziua-in-care-americanii-au-transformat-bucurestiul-in-iad-758142.html/amp/

@cautamantuirea

„Sa vieţuiţi ca şi când nu aţi fi din această lume – şi veţi afla pacea,”

îi povăţuia Sfântul Antonie cel Mare pe ucenicii săi. Uimitoare povaţă, dar cât de adevărată!

Căci cele mai mari neplăceri şi chiar nenorociri survin tocmai atunci cînd dorim cu tot dinadinsul să ne asociem şi să ne identificăm cu oameni şi lucruri care aparţin lumii acesteia.

Cu cât o persoană se retrage mai mult din lume, cu atît mai mult o contemplă pe aceasta ca existînd şi fără ea, şi cu cât se adînceşte omul mai mult în cugetarea la nemernicia lui în această lume, cu atît mai mult se apropie de Dumnezeu şi cu atît mai adîncă este pacea duhovnicească pe care o dobîndeşte. „Mor în fiecare zi”! (I Cor 15:31) – strigă Sfântul Apostol Pavel, adică, în fiecare zi simt că eu nu sînt din această lume. De aceea în duh se şi simţea un cetăţean al cerului, în fiecare zi. Cînd torţionarul Faustin l-a întrebat pe Sfântul Teodul: „Oare nu este viaţa mai bună decît o moarte violentă?„, acesta i-a răspuns: „Cu adevărat cred că viaţa este mai bună decît moartea. Tocmai de aceea am hotărît eu să mă îngreţoşez de această viaţă trecătoare pe pămînt: ca să dobîndesc viaţa, dar pe cea veşnică". (Sf. Nicolae Velimirovici)

@cautamantuirea

Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "După mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească. Mulţi distrug astăzi tocmai această unire, când, dintr-o râvnă nechibzuită, neluând în seamă hotărârile noastre şi dând mai multă importanţă celor iudaice, socotesc pe iudei drept învăţători care merită o încredere mai mare decât părinţii noştri".

@cautamantuirea

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul zice:

"Credinţa, fiind de origine nepământească, nu poate fi supusă schimbărilor pământeşti. În ea nimic nu poate fi înlăturat sau schimbat: nici în mărturisire, nici în legile vieţii, nici în modul de săvârşire a Tainelor, nici în tipicul şi structura bisericească. Sfânta noastră credinţă, în întreaga ei alcătuire, este vindecătoarea noastră, conţinând diferite feluri de doctorii pentru toate neputinţele noastre. Dar aşa cum leacurile materiale au putere doar atunci când conţin toate componentele cerute de reţetă, la fel şi sfânta noastră credinţă este tămăduitoare pentru noi doar atunci când o păzim în totalitatea ei fără orice ştirbiri şi schimbări. Luaţi dintr-un component oarecare sau înlocuiţi-l cu altul, şi el îşi va pierde puterea de vindecare. Înlăturaţi ceva din structura credinţei şi Bisericii, sau adăugaţi (de pildă, "filioque"), sau schimbaţi, sau transformaţi, şi ea va înceta să mai fie pentru voi tămăduitoare şi mântuitoare. Fără integritatea ei noi nu avem mântuire. De aceea însuşi Domnul o păzeşte ca ochii din cap. În lume totul e în mişcare şi schimbare, însă sfânta noastră credinţă stă şi va sta neschimbată! Duşmanul mântuirii noastre ştie că toată "tăria şi puterea de tămăduire a credinţei depinde de invariabilitatea ei sau de această imobilitate categorică, şi de aceea încearcă în fel şi chip s-o atragă în torentul schimbărilor omeneşti: plăsmuieşte erezii, aţâţă ambiţii deşarte... - face uz de orice pentru a introduce oarecare schimbări în structura ei dumnezeiască şi a-i nimici astfel puterea".

@cautamantuirea

Sinaxarul Sfinţilor din Închisori: Traian Marian † 30 ianuarie 1987

Traian Marian s-a născut la 19 noiembrie 1909, la Codlea. Alături de prietenul său Traian Trifan se înscrie în Mişcarea Legionară la începutul anilor ’30 şi îi va rămâne loial până la trecerea sa în veşnicie. Absolvent al Facultăţii de Drept, avocat, stabilit în Braşov, Marian va lua parte la toate momentele importante din viaţa Legiunii. Prigoanele vin peste Legiune şi peste membrii săi, Traian Marian este arestat în timpul dictaturii carliste, în 1938, şi va petrece un an şi jumătate în lagărul de la Vaslui.

Eliberat în 1940, va lua parte la revoluţia legionară din 3-6 septembrie 1940, devenind şeful legionar al judeţului Braşov în timpul Statului Naţional Legionar (Traian Trifan era prefectul oraşului). În timpul loviturii de stat a generalului Antonescu, Traian Marian şi Traian Trifan, alături de legionarii braşoveni refuză, să predea Prefectura fără ordin scris prin care să fie revocaţi din funcţii. De îndată ce primesc confirmarea Bucureştiului cei doi predau Prefectura în cea mai perfectă ordine.

Deşi la Braşov evenimentele din 21/23 ianuarie 1941 au decurs paşnic şi fără incidente, Traian Marian şi Traian Trifan vor fi judecaţi pentru participare la „rebeliune”. Arestat chiar a doua zi după predarea Prefecturii, Traian Marian ajunge deţinut politic în Cetăţuia Braşovului. Urmează procesul, de fapt o mascaradă, deşi colonelul Agricola declară în favoarea lor arătând că la Braşov predarea Prefecturii s-a făcut în condiţii perfecte, sentinţa îi va condamna pe cei doi prieteni la ani grei de închisoare.

Tribunalul Militar Braşov condamnă la 5 aprilie 1941 pe Traian Marian la 18 ani muncă silnică pentru “insurecţie armată” cu descrierea faptei “a luat parte la rebeliune”. Traian Trifan va primi 16 ani de închisoare. Marian primeşte sentinţa mai mare datorită funcţiei sale de şef legionar al judeţului.

Începe periplul carceral al celor doi prieteni. De la Braşov vor ajunge în Aiud unde, datorită înaltei lor ţinute morale şi sufleteşti vor căptăta supranumele de “cei doi Titani”. Titanii vor deveni nucleul rezistenţei prin rugăciune şi în jurului lor se va forma grupul “misticilor” alcătuit în mare parte din fraţi de cruce, dar şi din legionari mai vechi. Întregul grup se va aşeza sub ascultarea Pr Vasile Serghie care le devine duhovnic – singurul preot legionar aflat la acea dată în jurul lor. Grupul din care vor face parte Anghel Papacioc, Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim etc începe să practice rugăciunea inimii.

Din Aiud Titanii vor ajunge disciplinar la închisoarea Suceava (după un popas la Văcăreşti) – pentru că au refuzat să meargă să lupte pe front pentru a se reabilita în faţa regimului Antonescu. Cei doi spun răspicat că ei doresc să îşi servească ţara, dar că nu au ce reabilita. Ajunşi la Suceava cei doi vor da încă un examen de moralitate. Apropiindu-se frontul de oraş, directorul general al închisorilor decide să predea deţinuţii în mâna ruşilor, dar autorităţile locale evacuează deţinuţii sub promisiunea că vor merge singuri şi se vor preda. Ceea ce se şi întâmplă.

Traian Marian ajunge astfel la închisoarea Braşov unde se predă. De acolo va reveni în Aiud şi în coloniile de muncă ale penitenciarului. Va rămâne în Aiud până la eliberare în 13 septembrie 1954, păstrându-şi nealterată hotărârea şi tăria, refuzând compromisul şi reeducarea.

Se va reîntoarce în Codlea unde avea rude – fratele său Aurel Marian era preot în Codlea la Biserica Înălţarea Domnului unde a slujit între 1944 şi 1993. Va trăi în modestie, cu sănătatea şubrezită. Deşi retras şi fără să activeze pe linie politică sau militantă, Securitatea l-a avut în permamenţă în vizor aşa cum reiese astăzi din documente (ex. din dosarul Pr. Papacioc). Era urmărit pentru activitatea avută în anii ’40 şi pentru legăturile create în temniţă cu grupul „misticilor legionari”.
Mormântul acestui mare mărturisitor pentru Hristos şi neamul românesc se află în cimitirul de la Codlea. În veci pomenirea lui!

Cezarina Condurache

@cautamantuirea

Întru această zi, învăţătură din Limonar pentru cei ce umblă la bisericile latinilor şi altor străine credinţe

Ne spunea preotul Gheorghe cum că un stareţ oarecare, monah simplu, care era în mănăstirea Sfântului Teodosie, neluător aminte fiind pentru a sa credinţă, adeseori ieşea din chilie şi ori unde afla citindu-se în vreo biserică de egipteni, armeni ori de eretici de altă credinţă, intra în biserica aceea şi stătea până la sfârşitul cântării. Iar odată i s-a arătat lui îngerul Domnului, zicându-i:

Spune-mi mie bătrânule, dacă vei muri, cum voieşti să te îngroape pe tine, oare ca egiptenii, sau ca armenii, sau ca ereticii, ori ca ierusalimitenii?

Iar stareţul a răspuns lui, zicând:

Nu ştiu.

Atunci i-a zis lui îngerul:

Ia seama şi te socoteşte că voi veni la tine după trei săptămâni şi atunci să-mi spui mie.

Deci a mers stareţul la alt monah cu dreaptă socotinţă şi i-a spus lui cuvintele îngerului. Iar după ce a auzit, monahul a căutat spre dânsul mult şi i-a zis lui:

Au doară, umbli pe la bisericile celor de altă credinţă?

Iar el a răspuns:

Adevărat, aşa este, că unde aflu cântare acolo merg şi ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici.

Atunci i-a zis lui monahul:

E amar şi cumplit lucrul tău, frate, căci cu toate că dreaptă credinţă ai, dar în primejdie eşti să te faci străin de sfânta şi apostoleasca Biserică, fiindcă umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfinţilor Părinţi: cel din Niceea, cu trei sute şi optsprezece părinţi, cel din Constantinopol, cu o sută şi cincizeci, cel din Efes, cu două sute, şi cel din Calcedon, cu şase sute treizeci. Dar când va veni la tine îngerul să spui lui: "Ierusalimitean voiesc să fiu.

Deci, după trei săptămâni, a venit la dânsul Îngerul Domnului şi i-a zis:

Bătrânule, ce ai socotit pentru tine însuţi?

Iar el a zis:

Eu ierusalimitean voiesc să fiu.

Şi i-a grăit lui îngerul:

Bine că ţi-ai slobozit sufletul tău din osândă.

Şi îndată şi-a dat stareţul sufletul. Însă acestea toate s-au făcut nouă cu chip de învăţătură, că, chiar dacă ascultăm cântările latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, însă, întru credinţa în care suntem, întru aceea să rămânem şi la biserica noastră să mergem şi numai întru dânsa împărtăşire să primim, ca să nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune şi să fim ca cei fără nici o credinţă, osândiţi de Domnul. A căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

@cautamantuirea