Mesaj de la Eugen Sechila:

Dragi prieteni, doresc sa aduc la cunoștința frățiilor voastre câteva aspecte care nu au un raport direct cu taberele ce ne-au adus împreună pe acest grup. Este vorba de o decizie pe care am luat-o in a-l sprijini pe domnul Călin Georgescu în demersul acestuia de a candida la alegerile prezidențiale din toamna aceasta.
Viziunea lui politica și economica și carura lui diplomatică fac din el omul de Stat de care Romania ar avea nevoie, nu pentru a face politica, ci pentru rămâne suverană si a zidi istorie într-un moment de cumpănă al Europei și al întregii omeniri.
Dar mai mult decât aceste atuuri incontestabile și clădite pe experiență, calitățile sale umane sunt de fapt cele care m-au determinat să-i fiu alaturi in aceasta luptă. Cunoscându-l ca om, am putut sa vad jertfelnicia lui, credința lui nestrămutată in valorile pentru care s-au jertfit înaintașii noștri, setea lui pentru demnitatea mult dorita de aceștia. Caracter incoruptibil de care sistemul nu poate decit sa se teama. Atunci când alții ar fi abjurat și s-ar fi dezis de eroii și martirii neamului din prudență politica, sau oportunism, sau lașitate, el nu s-a dezis, căci în adevăr nu ne putem dezice de ceea ce iubim. Vrednicul de pomenire, Petre Țuțea îndemna poporul român să nu-și mai aleagă liderii printre aceia care nu au iubire de neam și țară și într-adevăr, acesta ar trebui sa fie primul criteriu în alegere unui lider.
Faptul că pana acum mass-media, voit l-a aruncat intr-un con de umbra, este semn bun, aceasta validează încă odată integritatea lui, dar și faptul că este temut, că "sistemul" nu-l vrea.
Bunul lui simț și eleganța îl plasează într-o cu totul alta dimensiune decît mediul de mahala cu care clasa politică a obișnuit populația. I s-au plagiat ideile, și-a oferit conceptele in totala gratuitate, i s-au furat vorbele (cu care astăzi o țară întreagă se găsește împânzită pe panouri electorale - vezi "un ostaș in slujba țării", etc.), dar niciodata nu a răspuns celor pentru care doar un limbaj grobian este inteligibil.
Vreau sa vă asigur că acest demers al meu nu schimba nimic în privința taberelor, a pedagogiei și a manierei in care ele sunt făcute. Consider că în adevăr politica este altceva decit troaca partidica infectă cu care acest popor pare că s-a obișnuit și s-a resemnat. Politica este o atitudine, o stare de spirit, la îndemâna oricărui om al cetății, cu conditia ca el să aibă trezvie și discernământ. Este un act legitim de supraviețuire. Ca atitudine, politica nu are nimic de-a face cu politicianismul deșănțat și dictat de interese meschine, de setea de putere sau de căpătuire. Ca atitudine, politica transpare in actele noastre de zi cu zi, de poziția pe care o luam in fața nedreptățiții, a minciunii, a trădării, a jignirilor și umilințelor de tot felul la care neamul este supus. Eu nu va anunț acum intrarea mea in politica mai mult decât nu am fost pina in acest moment. Pentru aceia dintre frățiile voastre care simțiți asemenea mie și doriți să ajutați în acest demers, va rog sa mă contactați in privat la 0724809035.
Pentru ceilalți, doresc să vă asigur că specificul acestui grup nu va fi deturnat de la obiectivul lui principal: taberele, formarea, instruirea.
Că fiecare răspunde chemării sufletului lui. Așa sa ne ajute Dumnezeu!

De asemenea, un medic din localitate avea să relateze, foarte târziu, că în zilele ce au urmat evenimentului, Gogu Puiu ar fi venit la el, rănit, și ar fi fost tratat, după care ar fi plecat. Solicitat să dea amănunte, acesta a refuzat categoric. Este greu de spus care va fi fost adevărul. Cert este că Gogu Puiu nu a mai apărut niciodată. Un document găsit arhivele CIA, din vara lui 1949, consemna din zvonurile care circulau în Doobrogea, evenimentul în care eroul anticomunist își pierduse viața la Cobadin. Astăzi, Zoe Rădulescu și fiica sa, Elena Sechila, conduc Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, ducând mai departe memoria tatălui și bunicului lor, precum și a camarazilor acestuia.

Nu înainte de a-și lua rămas bun de la soția sa, spunându-i ce nume să dea copilului pe care îl aștepta, Gogu Puiu, îmbrăcat sumar, va sări pe fereastră, mânuind două pistoale automate, rezistând ore întregi împotriva efectivelor Securității. În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu şi-a epuizat muniţia. Realizând că nu va mai putea ieși viu din încercuire, fiind și rănit la un picior, el a decis să nu cadă viu în mâinile securiștilor. Dacă ar fi căzut prizonier, asta ar fi însemnat, sub torturile Securității, divulgarea misiunii cu care venise din Occident și numelor a zeci și zeci de susținători, care ar fi fost arestați, împreună cu familiile lor. El s-a aruncat pe ultima grenadă, păstrată la șold tocmai pentru o astfel de situație. Dispărând într-o jerbă de foc, ce a cuprins acea construcție, el a lăsat Securității un cadavru carbonizat. Dar opresorii nu au fost niciodată convinși că acesta era trupul lui Gogu Puiu. Și chiar securiştii au fost cei care au stârnit primele semne de întrebare. Agenții implicați în ciocnire au afirmat că ei l-au împuşcat. Din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, a fost acreditată însă varianta uciderii sale cu o grenadă aruncată de acesta. Alte surse vorbesc de sinucidere. Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, născută în închisoare la 16 decembrie 1949, spune că misterul se adânceşte întrucât nu există nicio fotografie cu tatăl ei mort. „La acea vreme, toţi luptătorii morţi erau fotografiaţi, şi în dosarele Securităţii apar aceste mărturii. Numai fotografia tatei nu este. Sunt mai multe semne de întrebare. În toate fotografiiile de la CNSAS se arată: aici este casa unde a murit Gogu Puiu, dar nicăieri nu este fotografia lui Gogu Puiu mort. Unii spun că acel foc a fost o diversiune pentru ca el să poată dispărea.“ Mama sa, când a fost prinsă de Securitate două zile mai târziu, a fost pusă să recunoască un cadavru complet carbonizat. Toate rudele au fost bătute de securiști, care doreau să obțină recunoașterea trupului ars, pentru a încheia cazul. În acea vreme, Securitatea era direct subordonată NKVD-ului, iar securiștii trebuia să raporteze sovieticilor lichidarea partizanilor. Tot în dosarele CNSAS se arată că s-au făcut afişe şi adrese, în 1954, deci la cinci ani după presupusa moarte a luptătorului, în care se cerea sa fie încătuşat şi adus „banditul Gogu Puiu“. Născută în închisoare, unde a stat cu mama sa până la vârsta de 2 ani, Zoe Rădulescu avea să fie încredințată unei rude apropiate. Mama sa avea să se întoarcă din închisoare, după ani, murind la scurt timp. Înfiată de rude, micuța Zoe a crescut cu poveștile despre tatăl său, suportând marginalizarea și ostilitatea autorităților, și sperând că trupul carbonizat lăsat securiștilor după arderea șurii unde a detonat grenada nu era cel al lui Gogu Puiu, câtă vreme ani de zile după aceea securiștii continuaseră să îl caute. A sperat că galeriile subterane ce străbăteau localitatea ar fi putut să îi asigure lui Gogu Puiu fuga din fața securiștilor. Târziu, un eveniment avea să-i aducă o o rază de speranță că tatăl ei nu ar fi pierit atunci, la Cobadin. „Într-o zi, o învăţătoare, Zoe Caporani, mi-a spus că o să mă întâlnesc cu un domn George, care venea din Brazilia şi care îmi va da veşti că tata trăieşte. M-am dus la Autogara Constanţa unde urma să ne întâlnim. Am aşteptat o oră şi jumătate, apoi am plecat. Într-o zi, m-am întâlnit cu învăţătoarea. Când am întrebat-o ce ştie despre omul cu care trebuia să mă întâlnesc, mi-a răspuns: «Nu ştii? L-au găsit mort pe plaj㻓.

EDITURA SÂNZIANA
Cartea are formatul A5, 150 pagini, copertă color, este broșată și costă 15 lei.
Comenzile pot fi făcute la Tel./WhatsApp/SMS +40722749249 sau pe e-mail: [email protected].

IUDA, romanul scris de Ion Gavrilă Ogoranu, a apărut la Editura Sânziana, într-o a doua ediție.
Am vrut să retipărim înaintea Sfintelor Paști această carte testament, nu doar pentru valoarea ei artistică, ci și pentru actualitatea sa dureroasă, pentru corespondența ei acută cu vremurile pe care le trăim.
Prima ediție a apărut prin eforturile familiei, la scurt timp după momentele dureroase ale despărțirii neașteptate. Deteriorarea stării de sănătate a lui Ion Gavrilă Ogoranu a survenit brusc, în toamna anului 2005, iar la scurtă vreme, imediat după începutul anului 2006, diagnosticul crunt nu a mai lăsat loc nici unei speranțe. Știa că “timpul se grăbea” mai mult ca oricând. Principala misiune ce și-o asumase, imediat după căderea regimului comunist, fusese aceea de a scrie, de a încredința tiparului toate amintirile fabuloasei sale vieți, a epopeei încleștării tineretului românesc de la cumpăna veacului trecut cu Fiara Roșie ce s-a năpustit asupra acestei țări, pârjolindu-i pământul și sufletul.
În cuvântul introductiv, eroul arată că a scris această carte în timpul luptelor din munți, în Postul Mare al anului 1954, pe două caiete, lăsate apoi în păstrarea profesorului Remus Budac. Acesta avea să ajungă în mâinile Securității, odată cu aceste caiete și alte manuscrise ale lui Gavrilă. Când, după anul 2000, Ion Gavrilă Ogoranu a reușit să obțină restituirea manuscriselor confiscate de Securitate, caietele cu romanul Iuda nu se mai păstrau în arhiva acesteia. Totuși, ele au fost găsite în cele din urmă microfilmate, și chiar dacă vizibilitatea fotogramelor era redusă, a reușit descifrarea lor și reconstituirea textului orifinal, dar fără introducerea și finalul romanului, care lipseau. În ultimile luni de viață, eroul a reușit să reconstituie, din amintiri, introducerea. Nepoata sa evocă emoționant cum, pe patul morții, eroul i-a încredințat realizarea încheierii acestui roman.
Se înțelege cât de mare e valoarea acestei opere, chiar și numai din perspectiva condițiilor în care a fost scrisă și a modului în care a fost recuperată.
Ediția de față apare prin eforturile familiei mai mari a lui Gavrilă, despre care el vorbește, profetic, în încheierea volumelor sale de memorii: <>
După 1989, Ion Gavrilă Ogoranu a fost marginalizat, cenzurat, izolat mediatic. În timpul Revoluției din Decembrie 1989, confiscate de comuniști, el nu a fost primit la Televiziune pentru a se adresa românilor. A murit la scurt timp după ce acceptase purtarea până la capăt a crucii asumate (deși bolnav, în noiembrie 2005, acceptase funcția de președinte al Partidului “Pentru Patrie”, organizație înființată de foștii deținuți politici și luptătorii anticomuniști).
Astăzi, perpetuarea memoriei sale este efectiv obstrucționată. Fundației care îi poartă numele îi este interzis accesul în școli și în sălile publice, fiind supusă celor mai perfide și neașteptate atacuri din partea semenilor, uneori și a ”fraților”, ”prietenilor”.
Se petrece un evident proces de edulcorare a Memoriei, de golire a adevărului de acele nuanțe și figuri care nu convin corectitudinii politice. Asistăm la o nouă trunchiere a Istoriei.
Nici mort, Ion Gavrilă Ogoranu nu este lăsat în pace...
În acest timp, țara este trădată, îi sunt vândute, bucată cu bucată, resursele, pământul, oamenii. Până și sufletele copiilor au ajuns obiect de vânzare. Copiii îi sunt puși la zid pentru că îndrăznesc să fie patrioți.
De aceea, am considerat necesară reapariția acestei cărți, pentru toți aceia care mai au o șansă, aflându-se încă la o răscruce și având încă posibilitatea de a alege între drumul Damascului și cel al lui Iuda.
“Unii dintre semenii noştri poartă în sufletul lor înclinația spre vânzarea de frate şi de ideal, chiar dacă nu au ocazia să o înfăptuiască" - spunea Ion Gavrilă Ogoranu în cuvântul introductiv al acestei cărți. "Ei seamănă cu unii câini, ce poartă virusul turbării în ei, fără să se îmbolnăvească. Scopul nostru a fost ca aceşti oameni să ia aminte!”

Dragi prieteni, următoarea tabără pentru copii și adolescenți se va desfasura intre 10-14 iulie.
Pentru informații suplimentare, va rugam sa il contactati pe coordonatorul taberei, Eugen Sechila, via WHATSAPP, la 0724809035.
Sa ne vedem cu bine!
Doamne ajută!

Deschidem inscrierile pentru o noua tabara de nivel 3 - COMMANDO

Tabara ce se va derula in perioada 28 februarie -3 martie 2024 se adreseaza participantilor deja familiarizati cu tehnicile de vietuire si supravietuire in natura si vizeaza validarea insusirii acestor tehnici si aptitudini predate la sesiunile anterioare de nivel 1, sau 2: rezilienta si anduranta fizica si morala, intelegerea si aplicarea practica a termodinamicii supravietuirii si dramuirii resurselor proprii in contextul marilor adversitati naturale si antropice, organizarea si supravietuirea in grup, gestiunea agresivitatii si a fenomenului violentei, optimizarea echipamentului individual, gandirea tactica, utilizarea terenului si aplicarea tehnicilor de orientare spatiala, aplicarea tehnicilor de ajutor medical de urgenta, tehnicilor de matelotaj si alte tehnici operationale de vietuire si supravietuire in natura si nu numai. In contextul fenomenului accelerat de degradare sociala, prin lepadarea de valorile morale crestine, prin abandonul normelor firesti ale vietii si imbratisarea curentelor ideologice de sorginte marxista si materialista si al proliferarii cultului dezonoarei, un punct de maxima importanta in supravietuirea fiintiala a individului si a comunitatilor este acela al ancorarii in spiritualitatea crestin-ortodoxa si a virtutilor ei, in recunoasterea si intelegerea legilor fundamentale ale firii, in cultul eroilor si calea virila, ca elemente esentiale ale educatiei si singurele garantii ale supravietuirii unui popor. Acestea toate sunt subiecte ale preocuparilor noastre, iar tabara este un mijloc eficace de punere a lor in practica, printr-un efort de vointa in fata propriilor noastre neputinte, Tabara pune la loc de cinste personalitatile a doi dintre numerosii lideri ai rezistentei anticomuniste ce au salvat onoarea acestui popor: Iosif Capota si Alexandru Dejeu.

Vesnica lor pomenire !

Inscrierile sa fac pe whatsapp la 0724809035.

De asemenea, doamna Zoe Rădulescu, fost deținut politic, profesor timp de 30 de ani, inspector în Corpul de Control al Ministerului Educației (1997) și ofițer pe probleme de învățământ în Ministerul de Interne în timpul ministrului Gavril Dejeu, având gradul de locotenent-colonel (r), a fost de multe ori oaspetele unor licee din București.
Fundația “Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația “Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” își desfășoară activitatea în mod legal, fiind înregistrate în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din cadrul Ministerului Justiției, nefiind niciodată sancționate legal pentru încălcarea legilor României.
Nu există nici un motiv întemeiat pentru ca ONG-urilor înființate în memoria unor personalități ale Rezistenței anticomuniste să le fie îngreunată misiunea de a facilita tinerelor generații, în speță elevilor de liceu, accesul la istoria recentă și la memoria luptei poporului român pentru libertate.
Considerăm că intervențiile abuzive, excesive și nefondate de genul celor două adrese oficiale emise în ultimile zile de Instituția Prefectului – Municipiul București și respectiv de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, sunt calomnioase, de natură a ne aduce grave prejudicii de imagine și de a ne obstrucționa în îndeplinirea scopului așa cum este el stipulat în Statut, respectiv “cinstirea și păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea și demnitatea națiunii române în decursul deceniilor de respresiune prin care a trecut România în ultimul secol.”
De aceea, cerem celor două instituții să-și reconsidere public afirmațiile la adresa organizațiilor noastre, cerându-și scuze, în caz contrat fiind nevoiți să ne adresăm Justiției.
Nu încheiem înainte de a asigura pe toți prietenii noștri, pe urmașii luptătorilor anticomuniști, pe profesori, părinți și elevi, precum și pe toți cetățenii României, că nu ne vom lăsa intimidați de aceste abuzuri și obstrucții, continuând să promovăm, inclusiv în relația cu unitățile de învățământ, memoria celor ce s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea națiunii române.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Fundatia "Ion Gavrila Ogoranu"
Președinte: Coriolan Grigore Baciu (urmaș de deținuți politici) Asociatia "Gogu Puiu si Haiducii Dobrogei"
Președinte de onoare: Zoe Rădulescu (născută în detenție, fiica luptătorului Gogu Puiu, mort în Rezistență)

Rezistența anticomunistă interzisă în învățământul românesc. Inspectoratul Școlar București promovează abuzul și cenzura - Comunicat de presă -
Am primit cu surprindere și indignare recentele intervenții ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), prin care acesta a interzis organizarea oricăror activități educative în parteneriat cu organizații care cinstesc memoria luptei de rezistență împotriva comunismului. În această situație nemaiîntâlnită în perioada postrevoluționară, ne adresăm mass-mediei și publicului românesc, unităților de învățământ, cadrelor didactice, elevilor și părinților acestora, făcând cunoscute următoarele.
În ziua de 19.01.2024, la Liceul Tehnologic “Theodor Pallady”, urma să aibă loc o întâlnire a elevilor cu Zoe Rădulescu, fost deținut politic, născută în detenție, fiica unui luptător în Rezistență, căzut, în 1949, în luptă cu organele represive ale regimului comunist. În preziua evenimentului, ISMB a intervenit, cerând contramandarea activității, iar ulterior a transmis la Liceul Pallady o adresă în care se spunea: “vă interzicem organizarea de întâlniri cu elevii la care să participle reprezentanții Asociației <> și ai Fundației <>, cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.
Luni 22.01.2024, ISMB a transmis o nouă adresă, de astă dată inspectoratelor școlare de sector și tuturor unităților de învățământ preuniversitar, de stat și particular, în care, invocând din nou solicitarea Instituției Prefectului – Municipiul București Nr. 923 / 18.01.2024, “privind participarea elevilor la seminarii și activități care au ca tematică ideologia de extremă dreaptă în cadrul activităților desfășurate în <<Școala Altfel>> și nu numai”, solicită “interzicerea organizării de întâlniri cu elevii la care să participe reprezentanții Asociației <> și Fundației <>”, motivând că acestea ar fi “cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta”.
Pe lângă că aceste intervenții sunt abuzive și promovează cenzura în spațiul public, readucând în actualitate teme specifice propagandei oficiale ale regimului comunist dinainte de 1989, ele se află în flagrantă contradicție cu un document oficial al statului român, respectiv Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care consideră că “abandonată de Occident, ocupată de trupele sovietice şi cu un odios regim represiv la putere, România a găsit forţa de a organiza cea mai numeroasă şi mai activă Rezistenţă anticomunistă din toate ţările est-europene. O categorie specială o reprezintă rezistenţa din munţii României unde, între anii 1945-1965, au luptat cu arma în mână mii de patrioţi, cei mai mulţi dintre ei căzând în timpul luptelor” De asemenea, documentul de stat sus menționat confirmă că “Rezistenţa armată anticomunistă a fost o luptă pentru libertate, dar şi o luptă pentru supravieţuire, într-o vreme în care libertatea şi demnitatea indivizilor, dar şi a naţiunii române erau călcate în picioare de sovietici şi de executanţii lor fideli din interior, comuniştii. (…) Partizanii anticomunişti au încercat să prezerve sau să recâştige măcar o parte din demnitatea României. (…) Rezistenţa armată anticomunistă face parte, chiar dacă nu integral, chiar dacă nu fără rezerve, din acel restrâns trecut recent recuperabil şi utilizabil pentru memoria colectivă românească, pentru memoria unei naţiuni care are puţine momente şi fenomene în care să se regăsească după cel mai devastator experiment politic, social şi cultural din istoria sa, comunismul.”
Menționăm că Fundația “Ion Gavrilă Ogoranu” a desfășurat, de-a lungul anilor, numeroase activități în unități de învățământ gimnazial, liceal si universitar, punctual sau în cadrul unor parteneriate, acțiuni care s-au bucurat de deosebita apreciere a cadrelor didactice, elevilor și părinților lor, neexistând nici un fel de reproșuri din partea acestora.

După cum unii istorici, sprijinindu-se pe documente, spun că nu ar fi fost şaisprezece, ci doar treisprece. Iar unii că nu ar fi fost decât patru…
Dar ce mai contează… Oricum, în aburii aceia ce se ridicau, ireal de însângeraţi, în zorii zilei de 16 noiembrie 1949, în jurul orei 6, din apele vuinde ale mării şi Lacului Siutghiol, siluetele lor păreau cele ale unor fantome. Şi nu se distingea bine câţi sunt. Iar martori nu au fost decât Marea şi lacul Siutghiol. Doar ei pot şti câţi au fost… Şi unde s-or odihni osemnitele lor…

Ca printr-o minune, copila a tăcut… Într-o clipă, plânsul şi spasmele ei s-au liniştit… Pare că o greutate s-a ridicat de pe sufleţelul său abia sosit în această lume rece şi rea… Doar o deţinută bătrână, o măicuţă de la ţară, spune că, înainte de a tăcea pruncul, fusese smucită de vaierul unor glasuri de moarte, ce-i sfâşiaseră somnul în care lunecase…
Şi parcă peste întreaga lume s-a coborât un linţoliu de pace albă, asemeni cu neaua ce s-a aşternut peste ţară. Întreaga celulă doarme. Doarme şi prunca abia sosită şi un zâmbet înfloreşte pe chipu-i alb, de lapte… Doar într-un colţ, bătrâna ce s-a trezit din somn îngână, cu ochii împăienjeniţi, un cântec: „… Ne spun doar bătrânii c-ar fi cimitire / De morţi fără cruce şi fără de scut…”