? ? ?

200 DE DOVEZI CĂ PĂMÂNTUL NU ESTE O SFERĂ CARE SE ÎNVÂRTE‼️

? [cu subtitrare în limba română]

#PamantPlat #FlatEarth

? t.me/ANTI_CENZURA

Concluzie: 4102m < 5035m ❗️

Q.E.D.

#FlatEarth #PamantPlat

? t.me/ANTI_CENZURA

Nu cred că diferă prea mult de propaganda Mossad...

Deci cam aceasta era la acel moment optica lui hAURelian. Acum e de înțeles afinitatea sa față de "cel mai pro-israelian partid" [cf. Michael Kleiner, Likud], așa cum e recunoscut hAUR-ul.

#hAURelian

Două postări de la începutul conflictului:

#hAURelian

Rusia nu a uitat niciodată cu adevărat atentatele asupra blocurilor de apartamente. În timpul protestelor anti-Putin din 2011 și 2012, demonstranții purtau semne cu referire la atacuri. Este ceva obișnuit în Rusia ca oamenii să evite anumite probleme, deoarece altfel „va fi imposibil să trăiești”. Din păcate, o problemă nu dispare pur și simplu pentru că este ignorată. Dintre toate pericolele care planează asupra Rusiei, niciunul nu este mai amenințător decât eșecul de a cere răspunsuri în legătură cu misterul, vechi de 17 ani [raportat la 17.08.2016, data publicării prezentului articol], despre cum Putin a ajuns la putere.

6/6

#putinantihrist #FSB #atentat #OperatiuneInterna

? t.me/ANTI_CENZURA

Blumenfeld i-a confirmat lui Korolkov că „omul prezentat public de anchetă [a fi] drept [cel care a închiriat subsolul] Gochiyaev, de fapt [acela] nu era Gochiyaev”.

„În închisoarea Lefortovo”, a mai spus Blumenfeld, „mi-au arătat o fotografie a lui Gochiyaev și au spus că i-am închiriat subsolul. Am spus că nu l-am văzut niciodată pe acest om. Mi s-a recomandat insistent să-l identific pe Gochiyaev. Am subînțeles totul și am încetat să mă mai cert.”

A doua zi după întâlnirea sa cu Korolkov, Trepașkin a fost arestat și apartamentul său a fost percheziționat. Apoi a fost acuzat de folosirea necorespunzătoare a materialelor clasificate și a fost condamnat la patru ani de închisoare într-un lagăr de muncă din Urali. Drept urmare, importanta sa mărturie sa nu a fost niciodată prezentată ca probă în instanță.

Odată cu arestarea lui Trepașkin ancheta asupra atentatelor cu bombă din blocurile de apartamente s-a clătinat. Cei din Rusia care doreau să ridice problema nu aveau instrumente de investigație, precum autoritatea de a emite citații și erau conștienți de faptul că un interes prea activ îi putea costa viața. Restul lumii era mulțumit, nedorind să ia în considerare implicațiile ca un terorist să fie responsabil de cel mai mare arsenal nuclear din lume.

În mai 2003 a fost publicat Darkness at Dawn. O lună mai târziu, am prezentat cartea la Washington, la Institutul Hudson, unde sunt membru senior. O echipă de filmare germană a sosit cu Aliona Morozova și am explicat de ce cred că atentatele asupra apartamentelor au fost o instigare [pentru declanșarea celui de-al doilea război cecen]. Remarcile mele au ajuns narațiunea centrală a unui film intitulat „Disbelief/Neîncredere”, care a avut premiera în 2004 la Festivalul de Film de la Sundance. O versiune în limba rusă a filmului a fost urcată pe YouTube și a fost difuzată pe scară largă în Rusia.

Dar, din păcate, acțiunea reală a necesitat lideri civici – și persoanele capabile să contribuie la transformarea bombardamentelor într-o problemă politică serioasă, dispăreau una câte una. Anna Politkovskaya, principala jurnalistă de investigație din Rusia, și Alexander Litvinenko au continuat să vorbească despre acest caz. Politkovskaya a fost împușcată în liftul blocului ei pe 7 octombrie 2006 [n.n. ca un cadou primit de vv putin pentru ziua lui de naștere - 7 oct. 1952]; Litvinenko a murit pe 23 noiembrie din cauza poloniului-210 radioactiv, ce fusese pus în ceaiul său într-un restaurant de sushi din Londra.

Când m-am mutat în Rusia pentru a lucra drept consilier și colaborator la Radio Liberty, în septembrie 2003, nu aveam planuri imediate să mă ocup de atentatele cu bombă. Dar știam că subiectul va apărea în cele din urmă. Cred că și autoritățile ruse erau conștiente de acest lucru. De fapt, atentatele asupra clădirilor de apartamente sunt imposibil de ignorat de un observator conștiincios. Dovezile circumstanțiale că atentatele au fost efectuate de FSB sunt copleșitoare. Singurul motiv pentru care nu există dovezi directe este că regimul Putin le-a ascuns. În cazul incidentului de la Ryazan, autoritățile au ascuns persoanele care au pus bomba în subsol, înregistrările exercițiului și însăși bomba artificială. Se presupune că au făcut acest lucru pentru a proteja secretele de stat, dar, potrivit legii ruse, printre lucrurile care nu pot fi considerate secrete de stat se numără fapte despre „catastrofe care amenință securitatea și sănătatea cetățenilor” și „încălcările legii de către organele și oficialii statului.”

Cea mai mare barieră în calea acceptării dovezilor care indică FSB ca autor al atentatelor este reticența de a crede că așa ceva ar putea fi posibil. După orice standard, uciderea a sute de concetățeni nevinovați și aleși la întâmplare pentru a păstra puterea este un exemplu de cinism care nu poate fi înțeles într-un context uman normal. Dar este pe deplin în concordanță cu moștenirea comunistă a Rusiei și cu tipul de țară în care Rusia s-a transformat.

5/6
continuare ⬇️⬇️⬇️

În noaptea de 17 aprilie 2003 lucram în apartamentul meu din Moscova, când am primit un telefon care îmi spunea că Serghei Iuşenkov [n.n. vicepreședintele comisiei publice de anchetă și deputat în Dumă] fusese împuşcat mortal în faţa intrării în blocul său. Cartea mea Darkness at Dawn, în care susținem că FSB-ul este responsabil pentru atentatele cu bombă, urma să apară în SUA în mai, iar acum Serghei, care avea aceeași părere, fusese ucis.

Serghei era un membru activ al comisiei publice și fusese plin de entuziasm când, cu câteva luni mai devreme, îmi spusese despre planurile de a expune povestea reală a atentatelor. M-am ridicat și m-am dus la fereastră și m-am uitat la clădirile din jur, la felinarele și la strada aproape goală. M-am întrebat: "Ce lucru groaznic se petrece în țara aceasta?". Pentru prima dată în cei 27 de ani în care scriam despre Rusia, mi-a fost frică chiar să-mi părăsesc apartamentul.

Yuri Shchekochikhin, un alt membru al comisiei publice, a murit trei luni mai târziu. A fost victima unei boli misterioase care i-a provocat desprinderea pielii și distrugerea organelor interne. Autoritățile ruse au refuzat să permită o autopsie, dar rudele lui au reușit să trimită mostre de țesut la Londra; pe baza acestor probe, s-a descoperit că el a murit din cauza otrăvirii cu taliu. Taliul este substanța despre care se crede că a fost folosită și în otrăvirea lui Roman Tsepov, fostul bodyguard al lui Putin, în septembrie 2004.

Shchekochikhin era un prieten de-al meu din anii 1980. Cu puțin timp înainte de moartea sa, mi-a oferit o copie a ultimei sale cărți, Slaves of the KGB: 20th Century, the Religion of Betrayal , despre persoanele forțate să lucreze sub regimul sovietic ca informatori. Yuri a scris: „Suntem încă în viață în 2003!”

Odată cu moartea lui Iușenkov și Shchekochikhin, Trepașkin a rămas singura persoană care investighează în mod activ atentatele cu bombă. În calitate de avocat al Tanyei Morozova, el avea dreptul să examineze dosarul FSB și a început să caute schița originală a suspectului. A parcurs cu atenție dosarul, dar nu a găsit nicio imagine, sugerând că a fost eliminată din dosar.

Acționând dintr-o bănuială, Trepașkin a început să parcurgă arhivele de ziare vechi în speranța că portretul schițat original a fost publicată undeva înainte ca FSB să îl retragă din circulație. După o căutare exhaustivă, l-a găsit în sfârșit. Spre surprinderea lui, era un portret al unei persoane pe care o cunoștea: Vladimir Romanovici, un agent FSB care la mijlocul anilor 1990 fusese responsabil cu investigarea organizațiilor criminale cecene.

Trepașkin a început să-l caute pe Blumenfeld, care a fost identificat în dosar ca fiind persoana care a furnizat descrierea. L-a găsit pe Blumenfeld, care a acceptat să vorbească cu el. Blumenfeld a spus că în dimineața bombardamentului l-a descris poliției pe bărbatul care a închiriat spațiul de la subsol și că două zile mai târziu a fost dus la închisoarea Lefortovo, unde ofițerii FSB l-au presat să-și schimbe povestea și să „recunoască” o fotografie a unui alt bărbat, Gochiyaev.

Trepașkin era acum în măsură să discrediteze explicația oficială a atentatelor, pe care Viktor Zaharov, șeful FSB din Moscova, o dăduse în septembrie 2000. Zaharov spusese: „Cunoaștem întregul lanț. . . . Organizatorul direct al actelor teroriste a fost . . . Gochiyaev, cunoscut în Cecenia sub porecla 'Vulpea'. El i-a condus și pe autorii actelor teroriste. Toți sunt adepți ai curentului radical al wahabismului.” Se pregătea un proces pentru Yusuf Krymshamkhalov și Adam Dekkushev, doi membri ai ceea ce autoritățile numeau „banda lui Gochiyaev”, care ar fi transportat explozibili la Volgodonsk.

Trepașkin se pregătea să prezinte în instanță dovezile pe baza originalului portretului schițat redescoperit și a afirmațiilor lui Blumenfeld, dar mai întâi l-a pus în legătură pe Blumenfeld cu Igor Korolkov, un reporter al Moskovskiye Novosti.

4/6
continuare ⬇️⬇️⬇️