Duminica Ortodoxiei. Sfântul Luca al Crimeei:

În anul 1054, din pricina pretenţiilor papilor romani la stăpânire absolută în Biserică, pe care voiau s-o cârmuiască singuri, Biserica Apuseană, catolică adică, s-a despărţit de Biserica Răsăritului, ai cărei fii suntem noi.

Sfinţii Apostoli nu au practicat niciodată stăpânirea absolută a unui singur om în Biserică: Biserica era cârmuită soborniceşte şi nimeni nu-şi dădea numele de locţiitor al lui Hristos pe pământ. Ortodocşii au făcut totul pentru preîntâmpina ruptura, dar Domnul a îngăduit-o.

În cel de-al XIV-lea veac a apărut un nou făcător de schismă, Luther, care a supus unei obraznice şi samavolnice critici întreaga învăţătură a Bisericii şi a refăcut-o cu desăvârşire după cum i s-a părut lui că este nevoie – şi a apărut o nouă erezie, care a rupt cu desăvârşire succesiunea apostolică: erezia luterană sau protestantă.

După aceea a început o necurmată împărţire a protestantismului într-o mulţime de secte şi de curente, căci Luther a dat tuturor adepţilor săi dreptul deplin de a explica Evanghelia după bunul plac.

Din păcate, şi în Biserica noastră a pătruns înrâurirea acestor erezii şi secte protestante. În secte intră oameni neştiutori, neîntăriţi în adevăr, şi îşi clădesc învăţătura fiind pătrunşi de patima cea mai grea, de cel mai greu păcat: de păcatul satanic al trufiei.

Ei critică rânduielile Sinoadelor Ecumenice, poruncile Sfinţilor Apostoli, învăţătura Bisericii Ortodoxe, alegând din Sfânta Scriptură doar locurile care le gâdilă iubirea de sine şi trufia şi respingând tot ce le contrazice părerile.

Petru spunea în cea de-a doua Epistolă că cei neştiutori şi neîntăriţi răstălmăcesc scrierile lui Pavel, ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor (v. 2 Pt. 3, 16).

Cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi? (Rom. 10, 15). Slujitorii Bisericii, arhierei şi preoţi, au fost trimişi la propovăduire: pe preoţi îi trimit arhiereii, arhiereii au primit această autoritate de la apostoli, iar apostolilor le-a poruncit să pască turma Sa însuşi Domnul: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine (Lc. 10, 16).

Nu e păcat mai greu decât schismele şi sfâşierile din Biserica lui Hristos: „Păcatul celor care nu păstrează unirea şi strânsa legătură cu Biserica nu se spală nici măcar cu sângele lor, chiar dacă aceştia s-ar da pe sine la moarte pentru mărturisirea numelui lui Hristos” (Sf. Ciprian).

„Nu vă amăgiţi, fraţilor: cine urmează făcătorilor de schisme, acela nu va moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Sf. Ignatie Teoforul).

Sfinţii Apostoli ne-au prevenit: să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei (Rom. 16, 17).

Hristos a zis: Feriţi-vă de prorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Mt. 7, 15).

Sectanţii sunt făţarnici, din cale-afară de şireţi: linguşesc auzul, fac pe sfinţii, robesc oamenii printr-o amăgitoare dragoste şi atenţie, îi atrag în cursele lor şi dacă ajungeţi în aceste curse veţi pieri.

Sfântul Pavel zice: Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (2 Tes 2, 15); chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! (Gal. l, 8).

Pe toţi cei aflaţi în secte, care smintesc oamenii cu învăţăturile lor mincinoase, Pavel îi dă anatemei – şi urmând cuvintelor lui, Sfânta Biserică anatematizează în Duminica Ortodoxiei pe toţi ereticii, pe toţi cei ce nu recunosc Sinoadele Ecumenice şi Sfânta Tradiţie.

Vă rog, cum îi ruga pe credincioşi şi Sfântul Pavel, **să vă păziţi de cei ce fac schisme, să nu vă duceţi niciodată la adunările lor, căci va pătrunde în voi otrava lor.

Ca de foc temeţi-vă de legăturile cu ereticii.**

Fragment din cuvântul din 25 martie 1945, preluat de pe:
https://ortodoxinfo.ro/2021/03/21/cuvant-la-duminica-ortodoxiei-al-sf-luca-al-crimeei-despre-soarta-ereticilor

@Ortodoxie ☦

Sfântul Vasile de Ancira a mucenicit sub arieni, în vremea domniei împăratului Constanțiu.

Sfântul Vasile era cunoscut pentru râvna sa de a apăra dreapta credință ortodoxă, chiar și împotriva împăratului păgân.

Sfântul a mustrat public necredința împăratului Iulian Apostatul și prigoana împotriva creștinilor, motiv pentru care a fost întemnițat.

Când împăratul a căutat să-l câştige de partea sa pe sfânt, spre a tulbura poporul împotriva lui, acesta i-a zis:

„Eu în Hristos al meu cred, pe Care tu Îl lepezi, pe când El ți-a încredințat ție împărăţia aceasta pământească; de aceea va fi luată ea de la tine, foarte curând”.

Împăratul Iulian s-a umplut de mânie auzind acestea și a poruncit ca trupul sfân­tului să fie jupuit de viu.

După câteva zile împăratul a venit iar la el, să vadă dacă nu a renunțat la credință. Văzându-l pe împărat, sfântul a luat o fâșie de piele și, aruncând-o la picioarele lui, zise:

„Apucă și mănâncă, împărate, căci dulce îți este ție acest fel de hrană, iar mie Hristos îmi este Viață”.

Rușinat, împăratul a plecat din Ancira, iar chinuitorii și-au continuat porunca până ce sfântul și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, în anul 363.

Rugăciune puternică, la vreme de ispită
Doamne, Doamne, Cel Care ai îngă­duit diavolului să ispitească în Rai pe strămoșii noștri Adam și Eva, spre a le încerca ascultarea și supunerea;

Cel Care, de asemenea, ai îngăduit dia­volului să ispitească cu îngrozire și cu grele su­ferințe pe Dreptul Iov, robul Tău, pen­tru ca și mai lămurit să se vădească virtuțile și credința lui întru Tine;

Cel Care ai dat îngă­duință satanei să se apro­pie cu ispitire de Însuși Fiul Tău, spre a-L îmbia și a-L momi cu poftele și deșertă­ciu­nile acestei lumi, pentru ca, înfrânt și rușinat, acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele:

„Înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești!”;

Cel Care tuturor drep­ților și sfinților Tăi le-ai dat vremi de ispitire și de grele îndoieli, pentru ca, prin ele lămurindu-se, să iasă și să rămână și mai întăriți în credința, în nădejdea, în dragostea și în supu­nerea cea către Tine;

Însuți, Atot­pu­­­­ternice și Preabunu­le Stăpâne, aju­tă-mi și mie în această clipă grea, când duhul satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli și cu îmbol­diri, și când vi­clene amăgiri îmi fră­mân­tă inima și sufletul.

Arată-mi, Mi­los­tive, adevă­rul și calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile de acum ale diavolului, să mă pot bucura de cuvintele Aposto­lu­lui Tău Iacob, care zice:

„Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit fă­cân­du-se, va lua cununa vieții, pe care a făgă­duit-o Dumnezeu celor care Îl iu­besc pe El”.

Dăruiește-mi, Stăpâne, inimă cu­rată și credință tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu prorocul Tău David:

„Doamne, cât s-au înmul­țit cei care mă necăjesc! Mulți zic sufletului meu: Nu este mân­tuire lui întru Dumnezeul lui!

Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea, și Cel Care înalți fruntea mea!

Cu glasul meu către Domnul am strigat și m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui!

A Domnului este mântuirea și peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta”. Amin.

Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim, în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare.

Sfântul Chiril a fost hirotonit diacon de către Macarie al Ierusalimului și preot de episcopul Maxim II.

În legătură cu hirotonirea sa ca episcop, în anul 348, de către Acaciu, episcop arian, există semne de întrebare. Cum putea un episcop arian să numească pe cineva care nu-i împărtășea învățătura?

După numirea sa pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict deschis pentru supremație între Acaciu și Chiril, acesta din urmă pretinzând primatul deoarece scaunul de la Ierusalim era apostolic.

Cearta a dus la exilarea de trei ori a lui Chiril. Exilurile lui Chiril determină Sinodul de la Antiohia din 379 să-l trimită pe Sfântul Grigorie de Nyssa să cerceteze această situație.

Sfântul Grigorie mărturisește că Biserica de la Ierusalim are parte de o credință sănătoasă.

Sfântul Chiril participă la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381, unde își mărturisește ortodoxia credinței.

Sfântul Chiril a avut de dus două lupte grele în viața lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constantius (fiul Marelui Constantin), iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian Apostatul (nepotul Marelui Constantin), aveau privilegii și puteri mari.

Sfântul Chiril a trecut la cele veșnice în anul 386, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare.

Post binecuvântat și cu mult folos duhovnicesc!
@Ortodoxie ☦

Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici au pătimit în vremea împăratului Dioclețian (284-305).

Sfântul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu și cei doi Alexandru, din Egipt.

Dintre acești mucenici numai Agapie primise botezul prin afundare în apă. Ceilalți au primit botezul sângelui.

Uimiți de tăria și de liniștea cu care creștinii primeau chinurile pentru credința lor, inimile lor s-au înflăcărat de râvnă pentru Hristos și astfel și-au legat singuri mâinile și s-au înfățișat înaintea ighemonului Urban, spunându-i: "Și noi suntem creștini".

Acestor tineri li s-a alăturat atunci și Agapie, un cetățean de vază al cetății, care suferise și până atunci mult pentru Hristos. Cu toții au fost uciși prin decapitare în anul 303.

Tropar
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022) este unul din cei trei sfinţi ai Ortodoxiei care poartă titlul de „Cuvântător de Dumnezeu” (alături de Sfântul Apostol şi Evaghelist Ioan şi Sfântul Grigorie Teologul).

Sfântul s-a născut în anul 949 în Galateea (Paflagonia) și a studiat la Constantinopol.

Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioadă tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială.

La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul Părinte Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală.

Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele.

El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”.

Mai mult, Sfântul Simeon a fost și un poet creștin, scriind „Imnuri despre iubirea divină”, în jur de 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă.

Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus supranumele de Noul Teolog.

https://t.me/Acatiste/70

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfântului Simeon Noul Teolog | Doxologia https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-simeon-noul-teolog

https://t.me/rugaciuni/563

Telegram

Rugăciuni ☦

Rugăciunea mamei pentru copiii săi Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă. I-ai făcut…

**Duminica Înfricoșatei Judecăți (lăsata secului de carne).

Omilia mitr. Augustin de Florina**

https://ortodoxinfo.ro/2020/02/23/duminica-infricosatei-judecati-a-lasata-secului-de-carne-omilia-mitr-augustin-de-florina

@Ortodoxie ☦

Rugăciunea copiilor pentru părinți

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Care împuternicești florile și ver­deața de pe tot pământul cu căldura soarelui Tău, și sufletul omenesc cu căldura iubirii Tale.

Tu, Cel ce toate le-ai zidit de bună­voia Ta în cer și pe pământ și pe toate le păstrezi prin dragoste și milă, revarsă, mult-în­durate Doamne, peste sufletul meu cel slab și umilit care se închină Ție, bunătatea și darul Tău, și iubire și milă peste părinții mei, peste mai-marii mei și peste toți cei care se os­tenesc pentru mine și care m-au aju­tat vreodată cu sfatul și bunătatea lor.

Fă din sufletul meu un soare călduros pentru sufletul lor, ca fiecare din ei să simtă din îndestulare mângâierile și ajutorul cel venit de la Tine și revărsat asupra lor prin rugăciunile și prin dra­gostea mea fiască.

Îți vorbește, Pă­rinte, inima mea de fiu/fiică, și știu că Tu cunoști lăuntrul nostru și că nu Te vei întoarce de la inima mea, atât de dăruită tuturor celor pentru care Te rog.

Dăruiește-mi, Doamne, înțelep­ciune, ca să nu uit niciodată, nici în supărări, nici în necazuri și nici în bu­curie, învățătura Ta, cum că „binecu­vân­tările părinților întăresc casele fiilor”, și iarăși: „Cunună bă­trânilor sunt fiii lor și fală fiilor sunt părinții lor”.

Pentru aceasta, rogu-Te, Doamne, slăvite Îm­pă­rate și bunule Părinte, întărește-mă să cresc înaintea feței lor cu temerea de Tine și cu rușinea de oameni, pentru ca, prin curățirea de orice rău, prin îm­pli­nirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat și prin setea de orice virtute, viața mea să fie spre mân­tui­rea mea și a lor.

Că Tu ești Doamne, Cel ce odinioară ai zis: „Lăsați copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăția cerurilor”, și Ți-ai pus dumnezeieștile Tale mâini peste cape­tele lor și i-ai binecuvântat.

În­suți Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, trimite din cerul Tău cel preaînalt binecuvântarea Ta peste mine, robul Tău, și ajută-mi să fac bucurie pă­rinților mei și să umblu întru cărările Tale cele sfinte, săvâr­șind numai ce este bun și plăcut Ție, că bine­cu­vân­tat ești în vecii vecilor. Amin.