Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în fiinţa umană. A început să co­boare mai adânc în sufletul lui şi să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colţul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărţi.

Dar şi secolul acesta al XX-lea, care a rodit aceşti tineri ce au luat drumul crucii şi s-au jertfit, şi-au măcinat tinereţile lor în celulele puşcăriilor, dovedeşte că bunul Dumnezeu mai este încă alături de Ortodoxia românească şi totodată este şi un în­demn pentru noi, cei de astăzi, să urmăm nevoinţelor şi mar­tirajului lor.

Şi dacă nu ne-a binecuvântat Dumnezeu prin suferinţele lor, măcar să aducem la lumină sfinţenia lor şi să ne închinăm lor ca unor sfinţi, care se roagă pentru noi. Cu cât noi vom avea mai mulţi sfinţi, oficial şi neoficial, cu atât şi mila lui Dumnezeu va fi peste noi şi vom putea avea îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, prin sfinţii şi martirii noştri."

— sfântul Iustin Pârvu

Mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi — sfântul Iustin Pârvu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări ale Sfinților Mucenici și Mărturisitori Români ai Secolului XX:
1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;

1. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;

2. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;

3. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;

4. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;

5. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

6. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;

7. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;

8. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;

9. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;

10. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;

11. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;

12. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;

13. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;

14. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;

15. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

"[...] Mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită.

Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile no­astre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Ţara noastră este ţară sfântă, ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, ha­rul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă.

În închisoare sufereai o strivire, o descompunere şi sufletească şi trupească pentru că cei mai mulţi din cei arestaţi cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viaţa, trăia cu orice preţ ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere cea mai grea.

Ion Moța — 122 ani de la naștere — 5 iulie 1902

Nu știu cum se făcu și iată că mă rupsei din leagănul acela de omenie și trudă, de voinicie și pace care stăpânea satul baisenilor. Și după cum dovedește cartea aceasta, deși pare greu de crezut, găsii undeva o altă tinerețe și mă avântai într-o altă viață. (Se vede că tot e adevărată povestea cu cele șapte vieți ale rumânului).
Mă făcui așadar orășean, luai alt nume și intrai în vâltoarea vieții de astăzi. Aici, mă zbătui într-o lume înstrăinată de rânduielile bătrânești și cotropită de păgâni, mă luai de piept cu ea și cu toți jidovii și tâlharii ei, așa cum aveam obiceiul să sar în inima primejdiei încă de pe vremea când propteam boii pe coborâșurile de prăpăstii.
Liniște și împăcare în această nouă viață nu putui afla, o dușmănii și tot așa mă dușmăni și ea de moarte. Se vede că soarta de rob răsculat, dar până la urmă biruitor, îmi era hărăzită și mie ca și înaintașilor mei.

Spuneam că am dușmănit lumea acestei de a două vieți. Iar ea m-a dușmănit de moarte pe mine, ca și pe toți tovarășii mei legionari, ca și pe Căpitanul meu. Lumea veche, a lui Nuțu Doncii, în care stau înrădăcinate toate simțirile și dorurile noastre, n-o mai găsim nicăieri. A risipit-o veacul acesta nou cu politica și vrajba lui, cu uitarea lui Dumnezeu și cu dragostea de străini și de tot ce este al altora, veac care calcă în picioare felul nostru de viață cu puterile, cu vredniciile și frumusețile ei.
Astfel, sufletul nostru rămas legat de o altă lume, rătăcește azi într-o viață care nu e a noastră. Față de lumea de acum, noi ne simțim străini, în ea nu ne găsim un alt rost decât acela de a o curma spre a învia vremurile de demult și a le spori frumusețea, tăria și dreapta rânduială românească.

S-ar părea astfel că eu și camarazii mei suntem un fel de ciudate făpturi cu două vieți, un fel de strigoi ridicați dintr-o lume apusă spre a purta duhul spaimei de azi. Chiar așa suntem. Suflete dezrădăcinate care, purtându-și neodihna peste o viață dărâmată, nu vor avea pace nici în mormânt până când nu vor ridica din nou ceea ce alții au pângărit, au risipit și au pus sub blestem.
Oamenii veacului de astăzi să-și oprească o clipă huzurul și nepăsarea și să asculte ciudatele zgomote care frământă adâncurile neînțelese și chiuie cu vânturile nopții. Și să știe: se apropie stăpânirea strigoilor, cumplită!

— Ion Moța, martie 1936

*?? Urmărește ? România Profundă ☦️***

Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arşiţă sufletească să audă clopotele Învierii sunând şi răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înţeleaptă care-l primise pe mire după cuviinţă. Îl rugaseră şi câţiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni câte un ou nevopsit, primit în pachet de acasă şi a-şi face urările cuvenite şi îmbucurătoare.

Mai trecu ce mai trecu şi se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-şi ispăşeau condamnările. Proaspeţii deşteptaţi se adânciră sub pături şi se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deţinutul Cutare”.

Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc. Aşa încât nu se putu păzi de a mărturisi: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”.

Pe loc a fost dus şi închis în carcera îngustă din curte. A rămas acolo, cum povesteşte, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”. Trebuie ştiut că hrana i se compunea, în condiţiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi şi-o cană de apă. Atât. Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-şi spinarea pe unul dintre pereţii carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuinţă era prea nespaţioasă” (Mihai Rădulescu, Pateric al Închisorilor Române).

Eroismul gratuit este cel care nu vizează o victorie în materie, ci una în spirit.Incertitudinea victoriei nu impietează eroismul persoanei care îl practică, așa cum pocăința cuiva nu impietează asupra perseverării în ea, chiar dacă nu avem certitudinea că suntem mântuiți. Taina mântuirii stă în mâna Domnului, taina eroismului stă în devoțiunea celui care a primit harul acestei virtuți.

Tinerețea lui Radu Gyr se dezvoltă sub steaua acestui eroism care era al generației lui.După apariția României Mari, visată de atâtea generații din secolele anterioare celui de-Al Doilea Război Mondial, generațiile noi, din 22 și ulterioare, erau contaminate de visul antecesorilor lor și nu puteau să-și găsească un echilibru pentru a-și justifica existența într-o Românie Mare, diferită de cea visată.

Opțiunea lor s-a îndreptat spre purificarea morală a națiunii, spre asanarea sufletească a unui neam lovit de toate calamitățile modernismului. Numai astfel se explică eroismul gratuit al generațiilor pomenite, atracția sacrificiului și punerea totală a lor sub scutul națiunii și sub binecuvântarea Bisericii. Ei trăiau sub zodia lui Eminescu, nu numai ca gândire și poezie, ci și ca situare în conceptul împlinirii într-un timp infinit, expus în arta poetică a lui Eminescu.

Eroismul gratuit al lui Gyr nu este o consecință a șederii lui în închisoare, unde claustrarea, întoarcerea spre sine, contemplația și rugăciunea devin, cu necesitate, modul de a trăi viața și a învinge opresiunea născută din simplul fapt al reeducării spațiului de mișcare fizică și spirituală.

Germenii unei asemenea disponibilități pentru sacrificiu apar încă din tinerețe.Una dintre poeziile sale în care sunt subsumate elemente de sacrificiu gratuit prin substituirea persoanei este Domnișoara Lizeta, dedicată tatălui său, fost actor la teatrul național din Craiova. Dar cea mai programatică poezie din tinerețe a lui Radu Gyr este Don Quijote.

Fascinația operei lui Cervantes asupra poeților, filosofilor, a oamenilor de litere și, mai ales, asupra tinerilor, a fost, și în multe cazuri mai este încă, extraordinară. Tipurile moderne privesc mai suspicios opera aceasta, tinerii nu prea înțeleg gratuitatea eroismului donquijotesc, oprindu-se mai mult asupra comicului situațiilor românești, dar în perioada anterioară modernizării excesive a lumii apusene și blazarea generațiilor, magnetismul eroului lui Cervantes era irezistibil pentru cei care înțelegeau că au o chemare dincolo de limitele lumii acesteia.

Gyr, ca propriul său erou, nu citește cărțile autorilor de romane cavalerești.El știe ceea ce Don Quijote nu știa. Dincolo de evenimentele sofisticate ale lumii acesteia, dincolo de cimitirul istoriei, demonii distrugerii spirituale lucrează neobosiți. Trăind în această lume a aparențelor materiale, Gyr își are ca însoțitor lumea și înțelepciunea ei cu aripi frânte, lumea cuminte și supusă legilor care o conduc, dar el știe că acest tip uman, reprezentat de Sancho Pancha, nu este decât groparul eroului nebun. În urmă, Sancho Pancha își va certa mereu și-și va propti-n călcâie măgarul lui cuminte. Va da din cap prostimea: Este nebun! Dar el va merge numai suflet, numai vis înainte.

Generația lui Radu Gyr și generația noastră au trecut prin această lume de hangii și paznici ai unei mentalități instituționale, însângerați de pietre și vineți de ciomege.Neînțeleși și neacceptați, ei au trecut printr-o lume măcinată de incapacități spirituale și de ideea că a muri pentru un ideal sau, cel puțin a suferi pentru el, este o boală psihică numită fanatism sau intoleranță, după autorul care face considerația.

Pr. Gheorghe Calciu, Radu Gyr sau Despre gratuitatea eroismului, în Revista Atitudini, nr. 4 / Ianuarie 2009
Imagine: Radu Gyr — portret in cărbune presat de Aida Șuster

?? Urmărește ? România Profundă ☦️

Taina libertăţii nu este altceva decât curajul de a înfrunta moartea. Cel atacat are întotdeauna dreptul cât şi datoria să se apere. Cedarea în faţa agresiunii sau şantajului înseamnă acceptarea sclaviei, împrejurările justificate nu sunt decât pretexte, scuze sau şiretlicuri ale mişeliei. […]
Şantajul, alături de turnătorie, este fărădelegea cea mai odioasă, respingătoare. A fi de acord cu el este acelaşi lucru cu a-l aproba, a-l răspândi. […]

Dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte! […] Plecăciunea, închinarea, capitularea imediată riscă fără greş să mărească pretenţiile adversarului, dându-i acestuia un surplus de energie şi de tupeu. Totdeauna plecăciunea semnifică primul pas pe calea unei robiri perfecte. […] înrobirea nu presupune doar şantajul cu forţă brută la care se dedă regimul, ci şi acceptarea acestui şantaj, ca un dat inexorabil al sorţii. Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată. Acest proces se încheie prin contaminarea celorlalţi cu această atitudine.

Chiar dacă şantajul nu se va repeta, ceea ce e puţin probabil, dat fiind că tinde să devină un obicei, cel care cedează rămâne în primejdie, în condiţii de receptivitate, sensibilizat pentru totdeauna, pentru că şi la el laşitatea devine o regulă de comportament şi un reflex condiţionat. O singură cedare este suficientă pentru a-l inocula şi din acea clipă el rămâne sclav virtual. […] în prezent există comunităţi şi oameni dispuşi să consimtă violenţei, să se plece şi înconvoaie, fără a vedea scara pe care vor fi siliţi să coboare mereu mai adânc, în hăul abjecţiei.

Despre aceştia presupunerea realităţii unui suflet de rob îşi află confirmarea. Unica armă de nădejde împotriva şantajului de orice fel este refuzul. Când situaţia a devenit atât de acută, când pistolul e lipit de ceafă şi replica e «pe viaţă şi pe moarte», atunci regula jocului nu se schimbă, ci doar miza lui. Câştigător va ieşi numai cel căruia nu-i este teamă de moarte sau este destul de tare pentru a acţiona ca şi când nu i-ar fi teamă. De multe ori şi în felul acesta poate fi obţinută victoria.

— Nicu Steinhardt in dosarele Securității 1959 – 1989

#RomâniaProfundă

Telegram

România Profundă

*?? DRUMUL IANCULUI - MARTIE 2024 ??
În *29-31 ale lui MARTIE din anul 2024, bicentenar al nașterii Crăișorului Apusenilor - AVRAM IANCU, vă invităm, așa cum vom face în fiecare lună a acestui an, pe DRUMUL IANCULUI!
Am auzit vorbindu-se despre el în fiecare sat, în fiecare cătun uitat de pe culmile Apusenilor. Și-aproape nu-i moț să nu fie convins că, măcar o dată, pasul Iancului va fi călcat și țărâna din ograda sa... Poate așa s-a și întâmplat, căci chipul lui Avrămuț al lor stă, încă, în casele moților, lângă icoanele cele sfinte.

Început la Vidra, cu un prunc legănat în luica aninată de grindă, DRUMUL pământean al IANCULUI s-a oprit la Țebea, la rădăcină de gorun și de neam. Cifrele seci spun că, între cele două hotare, sunt 45 de kilometri. Sufletul românesc ne spune, însă, că-i cale de-o viață, de-o ȚARĂ, și de-un dor, rămas încă neîmplinit.
”Unicul dor al vieții mele a fost să-mi văd națiunea fericită”, spunea Crăișorul.

Pentru detalii și înscrieri, ne puteți contacta la următoarele numere de telefon:
• Casian Dîmb - 0756365992
• Daniel Stanc - 0758914924
Sau în privat, pe conturile noastre de pe rețelele de socializare.

spre o națiune fericită#DRUMULIANCULUI
#AvramIancu #Crăișorul #Avram #Iancu
#Apuseni #Vidra #Bulzești #Țebea
#ȚaraIancului #ȚaraMoților #ȚaraRomânilor

Astfel, eu urăsc această turmă şi pe omul golit de substanţa sa, fără patrie lăuntrică, şi nu-mi place, ca stăpân şi conducător, să-mi vlăguiesc poporul şi să-l transform în furnici oarbe şi ascultătoare, am înţeles că prin constrângere puteam şi trebuia să-l înviorez, nu să-l pierd. Şi că blândeţea sa în Biserică, şi ascultarea, şi ajutorul dat altora nu erau ale unui bastard, căci doar astfel îmi putea servi ca piatră unghiulară în limitele imperiului meu. Căci nimic nu poţi aştepta de la tine singur, ci de la minunata colaborare a unuia prin celălalt…

Astfel, cel pe care-l strivea greutatea zidurilor, şi asupra căruia vegheau sentinelele, şi pe care puteam să-l crucific fără ca el să abjure, cel de la care tortura călăilor mei n-ar scoate decât un râs dispreţuitor, aş greşi dacă aş vedea în el un refractar. Căci puterea îi vine dintr-o altă religie, el este o altă faţă a lui însuşi. O altă imagine, aceea a unui om care se aşază şi ascultă, cu mâinile pe genunchi şi un surâs candid. Şi există asini care i-au dat lapte. La fel cea pe care am capturat-o în turn şi se plimbă în lungul şi în largul celulei, şi nu poate fi nici violată, nici stăpânită, şi nu va pronunţa niciodată cuvântul de dragoste ce i se cere. Şi care este, pur şi simplu, din altă parte, din alt incendiu, dintr-un trib îndepărtat şi plină de religia sa. Şi n-aş putea s-o ating decât dacă aş converti-o.

Cei pe care-i urăsc sunt, mai ales, cei care nu există cu adevărat. Rasă de câini ce se cred liberi, fiind liberi de a-şi schimba opiniile, de a nega (cum ar putea şti că neagă, de vreme ce ei înşişi sunt judecători?). Liberi de a trişa, de a renega şi de a se vinde, şi pe care-i fac să-şi schimbe părerile doar arătându-le troaca atunci când le e foame.

Astfel, a fost noaptea logodnei şi a condamnării la moarte. Şi am avut sentimentul existenţei. Păstraţi-vă forma, fiţi durabili ca o etravă, ceea ce luaţi dinafară schimbaţi-l în voi înşivă asemenea cedrului. Eu sunt cadrul, şi armătura, şi actul creator din care vă naşteţi, trebuie acum, aidoma copacului uriaş ce-şi dezvoltă ramurile, şi nu ramurile altuia, dă naştere ghimpilor sau frunzelor sale, şi nu ale altuia, să creşteţi şi să vă fixaţi…

Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi, asemenea cameleonului, iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii: căci nu îi găseşti, nu sunt, ca o citadelă, închişi asupra comorilor lor şi, din generaţie în generaţie, nu-şi transmit substanţa, ci-şi lasă copiii să crească fără a-i plămădi. Şi ei cresc ca ciupercile, umplând lumea.

C I T A D E L A — Antonie de Saint-Exupery, capitolul 30

#RomâniaProfundă