https://m.activenews.ro/opinii/New-York-Times-confirma-Inca-o-Teorie-a-Conspiratiei-devine-realitate-191335

ActiveNews - Știri necenzurate

New York Times confirmă: Încă o Teorie a Conspirației devine realitate !

Ziarul new-yorkez a publicat un articol senzațional, în care recunoaște că, în acest moment, în Statele Unite, administrația Biden „remodelează electoratul” în vederea alegerilor din ...

O altă mărturie incredibilă despre perioada în care ne-am "bucurat" de venirea rușilor în România, de la armeanul Levon Harutiunian, pe care sovieticii l-au trimis în lagărele Siberiei. Ieșiți direct din peșteră, rușii au dat la București de civilizație și bunăstare.

În esență, vorbim de două categorii principale de ruși ajunși aici: elita ocupanților, care scuipa semințe la Operă, și militarii de rând, care jefuiau și făceau să dispară oamenii:

"În tot timpul războiului, în România nu se ştiuse de cartele, pentru ca după armistițiu să apară raționalizarea. Bucureştiul devenise de nerecunoscut. Nu puteai umbla prin oraş fără să fii acostat cu "davai ceas". Ziarele erau pline cu anunțuri de decese, victime ale „răufăcătorilor necunoscuți" pe care-i știa toată lumea. Până la urmă, cenzura a interzis publicarea acestor anunțuri.

La Opera Română vedeai doamne din elita sovietică în cămăşi de noapte, iar ofițerii sovietici, cu cornete de semințe în mână, scuipau cojile în coafura doamnelor din fața lor. Cine putea să sufle o vorbă? Rusul punea imediat mâna pe revolver.

O cameră din casa noastră de pe strada Zmeului, în loc să fieluată de un rus necunoscut, a fost cedată maiorului Andranik Diagarian, chirurg, și ajutorului său, un căpitan rus. I-am invitat pe cei doi ofițeri la Operă, unde luasem o lojă, ca, după spectacol, să-i duc la restaurantul „Mon Jardin". Aici, chirurgul armean s-a întrebat cu voce tare: „E vis sau realitate?" A povestit că la ei, în sufragerii, lingurile erau legate de mese cu lanțuri, pe când aici toate serviciile erau de argint. Drumul de acasă la operă, de acolo la restaurant și apoi acasă I-am făcut cu taxiul, prietenul rus al lui Andranik declarând la urmă că nu este prea rău să fii și „burjui".

Peste tot domnea nesiguranța. Dispăreau oamenii ca și cum i-ar fi înghițit pământul. Într-o dimineață, m-am dus la generalul Rădescu. Locuia în cartierul Dudeşti, cam pe unde era pe vremuri Crucea de Piatră. Era în uniforma cu revere roşii, istovit de nesomn. Se mai afla la el și Asra Bercovici, redactor la ziarul "Indépendance roumaine", când a intrat aghiotantul, un căpitan de cavalerie, spunând că o femeie roagă insistent să fie primită de domnul General. După nu mai mult de un minut, femeia a intrat val-vârtej și s-a aruncat la picioarele primului-ministru, lamentându-se că ruşii i-au ridicat soțul.

'Salvați-l, domnule General' - il implora ea. 'Ce pot să fac, când mă aştept să mă ridice și pe mine?' - a răspuns Generalul."

La Belle Dame sans Merci

*As a sign of support for our English comrades and a tribute to English women, today I'm reviving English poet John Keats' ballad "La Belle Dame sans Merci" with a rewrite.

La Belle Dame sans Merci was originally a 15th-century poem written by the Frenchman Alain Chartier.

La Belle Dame sans Merci was frequently used as a source of inspiration in painting: above you'll find Frank Bernard Dicksee's oil on canvas, painted around 1901.

By the way, I salute my German friend Heribert, who recently published a poem entitled "My heart knows what it wants" in reference to Dicksee's painting.

Happy reading !*

"I saw the rose, with love colour,
Daring to take away the taste of day
And I knew her on a pale morning,
As if frozen in a crystal.

On my horse, over the hill
And through the valleys, my heroine,
I led you, my soft fairy,
And you run to the nymphs.

Under the oak with the lilies,
A cool shade, a true delight,
Four kisses : three on the lips.
A caress, a feverish chill.

Four kisses : one from an "I love you".
And our bliss, eternal angel,
Was patient, and this moment
Was a rest, so far from time.

Did I sleep? When I awoke,
Oh my beloved, your ruddy cheek,
And the sacred gold of your hair,
Were lost. And from my vows,

And from my heart, I called you,
With ardour, I galloped,
But you're no longer on the hill,
No you are no more, opaline elf."

~ Hilda Lefort

@vers_les_etoiles

?? Expoziția „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România” va fi prezentată marți la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.??

? Expoziția prezintă cronologia acțiunii violente desfășurate de regimul comunist la Penitenciarul Pitești între 1949-1951. Cunoscută azi drept „Fenomenul Pitești”, „Experimentul Pitești” sau „reeducarea prin tortură”, această formă de tortură sistematică aplicată studenților anticomuniști avea drept scop principal obținerea de informații de la victime, ce foloseau la arestarea altor anticomuniști, însă violențele au dus și la distrugerea personalității victimelor, spre a le face incapabile de acțiuni de opoziție față de regim în viitor.

? Sinistra acțiune a avut loc la Pitești între noiembrie 1949 și mai 1951, unde peste 600 de studenți au fost supuși torturilor, dar a fost extinsă în alte penitenciare începând cu primăvara anului 1950, unde alte câteva sute de deținuți politici au fost torturați.

?? Glorie eternă studenților naționaliști prin jertfa cărora am rămas verticali și demni în fața tăvălugului comunist!

La 29 iunie 1998, la prima comemorare a eroului Ioan Boroș, a participat și Ioanița Boroș, fiica sa, medic la Constanța și colonelul (r) Traian Jugureanu, cel care s-a ocupat de transportarea rămășițele pământești ale căpitanului Boroș de la Dorohoi la Bacău.
sursa: istorie-pe-scurt.ro

Primul ofițer român căzut în al doilea război mondial

Primul ofițer român căzut în al doilea război mondial a murit nu în 22 iunie 1941, nici în 21 iunie, ci cu aproape un an mai devreme, la 29 iunie 1940, ora 4 dimineața. Este vorba de căpitanul Ioan Boroș din regimentul 16 artilerie. Din documentul cu nr 64410 din 11 noiembrie 1940 din arhiva Ministerului Apărării Naționale aflăm următoarele:
În dimineața zilei de 9 iunie 1940 la orele 4, localitatea Herța a fost ocupată de armata sovietică cu elemente mecanizate. La această dată, bateria 1 (comandată de Ioan Boroș) era instalată pe poziție, în sprijinul unui detașament de infanterie. Două din carele de luptă ce intraseră în localitate au apărut în poziția bateriei și au cerut ca bateria să se predea. Căpitanul Boroș a încercat să parlamenteze cu rușii, însă ei au treas focuri de armă omorându-l pe loc, căzând la datorie între ostașii și tunurile sale. Din cele de mai sus, rezultă că ofițerul a încetat din viață în timpul și din cauza serviciului comandat. Trupul căpitanului Ioan Boroș a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare, ulterior a fost reînhumat la Bacău, o stradă din oraș i-a purtat numele până la instaurarea regimului comunist. Împrejurările morții căpitanului Ioan Boroș sunt confirmate de către C. Arig, emigrat apoi în Israel, fost soldat în bateria căpitanului Ioan Boroș. Acesta descrie cum tancurile au pătruns până la Herța, care nu figura pe harta revendicărilor teritoriale sovietice. Crezând că este o greșeală, căpitanul Boroș, însoțit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir și de câțiva soldați, a încercat să le explice rușilor că au trecut limita de demarcație și că trebuie să se întoarcă. Arig spune că în timpul discuțiilor, pentru a-i intimida pe ruși și a-i convinge, sublocotenentul Dragomir a tras un foc de pistol în aer. Nimeni nu a fost atins, dar rușii au deschis focul cu mitralierele de pe tancuri. Au căzut morți căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și un soldat evreu pe nume Ioan Solomon.
În acea zi, de fapt, au fost uciși cel puțin cinci ofițeri români, în afară de cei mai sus menționați, căpitanul Georgescu, comandantul Cercului Militar Soroca și un ofițer de grăniceri arestat de ruși la Ștefănești, județul Cernăuți, și torturat până la moarte pentru a divulga secrete militare. Altul a fost căpitanul Epure, comandant de escadron în Regimentul 5 roșiori, dislocat lângă Soroca, care a cerut rușilor să respecte graficul de deplasare și distanța de minim 4 km între cele două armate. Rușii l-au împușcat pur și simplu. A murit la Soroca, nu departe de locul unde a fost ucis generalul Stan Poetaș în 1919.
Căpitanul Ioan Boroș era căsătorit de zece luni și aștepta un copil pe care nu l-a mai văzut niciodată. Un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei, Corneliu Calotescu, a dispus ridicarea la Herța a unei troițe în amintirea celor trei români căzuți aici. La parastasul care a avut loc la școala din localitate, la care a participat soția și fetița Ionița a celui care a fost căpitanul Ioan Boroș, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiței de un an o cruciuliță de aur pe care scria: “De la tăticul tău”.
Cine era Ioan Boroș?
Se născuse pe 14 martie 1906 în Sfântu Gheorghe, comitatul Trei Scaune din Imperiul Austro-Ungar. A fost singurul copil al soților Ioan și Maria Boroș. Părinții săi erau de condiție modestă. Tatăl sau era crescător de oi și s-a stabilit apoi în orașul Bacău. A urmat cursul inferior al Liceului din Bacău, Liceul Militar din Iași și apoi Școala Militară de Ofițeri de Artilerie. În anul 1927, după absolvirea școlii de ofițeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent. A fost cadru militar activ, fiind avansat apoi la gradele de locotenent (1931) și căpitan (1938). Pentru o perioadă, a predat la un liceu militar. Începând cu anul 1998, Asociația Națională “Cultul Eroilor” din Bacău îl comemorează pe eroul căpitan Ioan Boroș.

Mândria aromânilor:
”Noi nu avem nici un asistat social!”
În România sunt 180.000 de aromâni și, după cum spune unul dintre lideri, niciunul nu este sărac, pentru că sunt învățați de mici să aibă bani munciți și acesta este secretul bunăstării lor. ”Aromânii sunt răspândiți în Balcani, dar sunt și în Europa de Vest, în Germania, Franța, mai sunt comunități largi în SUA, atât pe coasta de Vest, cât și pe cea de Est, în Canada și în Australia. În Australia a fost chiar o tendință a aromânilor, la începutul de eră comunistă în România, prin anii 1950, când foarte mulți au fost închiși ca deținuți politici sau duși la muncă forțată. În zona Sydney, din câte știu, există o comunitate de peste 25.000 de aromâni. În România suntem aproximativ 180.000 de suflete și comunitatea noastră nu are nici un asistat social”, ne-a spus Constantin Damov, președintele Asociației ”Fara Armânească” (foto), Comunitatea Aromânească din România.
Sursa: Libertatea

BISERICA "SF. MIHAIL ȘI GAVRIL" DIN SATUL TĂMĂȘEȘTI, JUD. HUNEDOARA, CONSTRUITĂ DE LEGIONARI ÎNTRE ANII 1935-'37.

Biserica satului Tămășești începută inițial la 22 Iulie 1935 de 7 legionari și terminată "după o muncă de 3 ani, 3 luni și 24 zile", în ziua de 14 Oct. 1937. În fața acesteia, a fost înălțată și o frumoasă troiță inscripționată "în cinstea eroilor Ion Moța și Vasile Marin căzuți pe câmpul de luptă la 13 Ianuarie 1937". Astăzi, numele celor doi este șters de pe troiță, rămânând doar cu dedicația "în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă".
Cunoscută și sub numele de "Biserica Legionarilor din Tămășești"...
Construită din cărămidă groasă, iar ca plan în formă de cruce, biserica are trei turnuri, unul dintre acestea impresionând prin cupola foarte înaltă, sub formă de turn. Prin arhitectura deosebită, se impune drept unul dintre cele mai frumoase așezăminte din partea locului.