(2/2) Toți cei menționați (și sunt convins că va fi și cazul înotătorului de 19 ani) sunt oameni realizați pe multiple planuri. Că au rămas iubiți de milioane de oameni, că și-au gestionat relația cu presa, dovedește inteligență emoțională.

Nadia s-a adaptat singură la traiul într-o altă lume, dramatic diferită de cea din care a fugit. A învățat să gândească într-o limbă străină, a avut implicări în afaceri, societăți caritabile și de reprezentare. (Poate că a fost ajutată inițial de presa americană, care savura fuga ei ca o lovitură în războiul rece. Dar acela s-a încheiat la puțin timp după.) A refuzat vulgaritatea ce i se oferă de către reviste unei femei tinere celebre, rămânând mereu o lady. Asta înseamnă a gândi în perspectivă, nu impulsiv.

Ilie Năstase a fost la un moment dat prin topul celor mai bogați oameni de afaceri români, a avut post de radio la care angaja multe vedete cu pretenții. Și el se descurcă în engleză și franceză. A avut soții destul de rafinate intelectual. N-a făcut atâția bani ca Ion Țiriac, poate pentru că a ales să își lase timp și pentru distracții. Iar dacă nici asta nu arată inteligență, chiar nu știu ce....

Hagi? Păi a bătut la fund cei mai mari milionari din România, care și-au încercat norocul ca patroni de club. Pe lângă afacerile anterioare din turism. Ei au pierdut bani, el a reușit să facă profitabil sportul, să exporte fotbaliști crescuți de el pe multe milioane. Putem include aici și sumele de transfer ale fiului, format din toate punctele de vedere de el. A avut unele din cele mai vizionare aprecieri despre mersul societății și a pus unele din cele mai lucide diagnostice nu doar fotbalului.

Sigur, inteligența și reușita nu se măsoară doar în bani. Dar organizarea unei afaceri și lucrul cu angajații e un fel de sport, în care încearcă să concureze mult mai mulți decât cei care își încearcă norocul în fotbal, înot sau tenis.

După ce a elogiat Olimpiada cu tot cu festivitatea de deschidere, spunând că asta i-ar fi plăcut lui Da Vinci să vadă, Cristian Tudor Popescu a ținut să provoace un scandal inutil între mari glorii ale sportului românesc.

Îi făcuse deja un elogiu lui David Popovici într-o postare pe Facebook, spunând că „e cel mai inteligent, mai cultivat și mai educat dintre marii sportivi români ai tuturor timpurilor, mulți dintre ei sărăcuți la acest capitol.”

După care a revenit și a întărit ideea mai jignitor într-un interviu pentru B1: „Din punct de vedere intelectual, uman, moral, din ce punct de vedere vreți... soft..., care nu ține neapărat de sport, David Popovici este superior oricărui mare sportiv român.” (..) „După părerea mea, imenșii sportivi români și ai planetei, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi și Nadia Comăneci, la un loc, nu fac cât David Popovici din punct de vedere intelectual.”

Sigur, ideea e să nu cădem în plasa trollului CTP și să facem comparații între sportivi, să ne împărțim în tabere. Pentru că ei nici nu s-au certat, fiecare e mare în felul lui, pe munca lor. Dar am să explic de ce mi se pare greșită estimarea.

Pe vremuri, după o mare izbândă, se întâmpla că sportivii mai mulțumeau partidului-stat pentru condițiile minunate create. Fără să fie în niciun fel comuniști sau oportuniști. După ce și-a luat medaliile, David Popovici a criticat statul că nu asigură condiții, ceea ce l-a făcut să meargă la inima unei generații nemulțumită și mai individualistă.

Nici ei nici el nu au inventat o mare concepție unică. Dimpotrivă, n-au făcut decât să meargă cu valul, să fie conformiști: așa făceau toți care apăreau la televizor atunci, așa gândesc cei mai mulți de acum. Nu ești nici mai isteț, nici mai puțin isteț dacă mergi cu un curent majoritar, impus (atunci) sau indus mediatic acum. Și nu e o mare revelație, doar se întâmplă să te potrivești pe înclinațiile bulei progresiste și ei te aplaudă.

Generațiile diferă și sub alt aspect. Cele vechi erau mai interiorizate, mai timide, unii mai reflexivi, mulți sportivi de mare performanță veneau de la țară și erau intimidați de lumea orașului. Pe când noile generații sunt dezinvolte, foarte comunicative, vorbărețe, cu mai puțină viață interioară, consumă cantități uriașe de divertisment audio-video, aud vorbind pe mulți buni de gură de la vârste fragede. Învață engleză înainte de grădiniță, interacționează cu aparatură inteligentă. Iarăși, sunt schimbări generalizate, în medie, pentru cei mai mulți, nu e neapărat un merit aparte al cuiva.

Așa se face că unii din sportivii bătrâni n-au fost mari vorbitori, nu s-au descurcat în fața microfonului cum nu se descurcă cei de o vârstă cu gadgeturile. Năstase și mai ales Hagi au ajuns subiect de glume pentru bâlbele lor savuroase. Dar au râs de ei și unii care n-au dat vreodată un interviu filmat, nu știu cum e să fii urmărit la orice vorbă, orice gest, doar pentru că o poză sau o jumătate de frază face audiență. Mereu mi s-a părut eronat să tragi de aici concluzia că ar avea vreun deficit de inteligență.

Sunt multe dovezi că marii campioni au și calități intelectuale admirabile. Chiar pentru reușita în sport, cu o concurență atât de mare, nu ajunge doar să alergi bine sau să dai cu piciorul în minge. Ai nevoie de auto-disciplinare, de știința de a-ți doza efortul, de a gândi strategic parcursul unui campionat, cum să te faci remarcat antrenorilor. (1/2)

La teleshopping era un supliment cu vitamine si cred ca a zis ca te ajuta sa raspunzi la provocarile vietii.
Pare o exagerare.

Două doctorițe de la spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținute sub acuzația că au provocat deliberat decesul unui pacient. Împreună cu ele, și o asistentă suspectată că le-a acoperit prin mărturii mincinoase. Scandalul a izbucnit încă din aprilie, când 17 pacienți au murit în interval de câteva zile, dar e greu de probat pentru toți cauza.

Directorul de Îngrijiri și șefa secției ATI au fost concediate luna trecută, suspectate că au semnalat crimele. O primă inspecție ordonată de ministrul Rafila a absolvit de vină directorul spitalului, încercând să mușamalizeze cazul. Dar între timp directorul a demisionat și ministrul și-a înăsprit tonul, acum vorbește de omor calificat.

În cazul unui pacient aflat la reanimare, i-au micșorat de zece ori doza de Noradrenalină într-o zi. A doua zi a fost vizitat de familie. (Or fi lăsat tradiționala atenție?) Ziua următoare i-au scăzut iarăși doza și a murit.

Cazul stârnește vâlvă acum, că e și campanie. Dar să nu uităm că nu s-a ajuns la nicio concluzie în cazul celor legați de pat acum patru ani, sedați cu tot felul de medicamente experimentale după protocolul lui Arafat, puși în starea de a nu-și mai folosi instinctiv plămânii pentru a fi trecuți pe ventilatoarele mecanice. Țin minte un caz dezvăluit doar de presa locală (l-am redistribuit de vreo două ori) al cuiva „mort de covid”, pentru care se obținuse decizie de deshumare și a fost găsit cu vânătăi evidente de bătaie.

Pe atunci, partidele și presa centrală nici nu preluau astfel de cazuri, care erau direct clasate ca „știri false” conspiraționiste. Asistentele erau aclamate ca eroinele din linia întâi (englezii ieșeau la oră fixă, joia, să le aplaude în fața casei). Oamenii erau bombardați tot la oră fixă, zilnic, cu numărul de cazuri, câți au murit, câte paturi sunt la ATI, dacă s-a atins un fantasmagoric „indice” per localitate. (Un număr absurd, scos din pix, care culmea avea o cotă variabilă de alarmă.)

Ceva atenție a trebuit să se dea când au ars de vii în două spitale și în tirurile vopsite cu sigla SMURD și parcate pe post de saloane de isterie generală în curtea altui spital. Și acelea au fost clasate rapid. Eternul Arafat și o mulțime de miniștri: Nelu Tătaru, Vlad Voiculescu, Alexandru Rafila s-au perindat fără consecințe. S-a deschis dosarul vaccinurilor (doar partea de achiziție, nu și de urmări, care e încă la categoria conspirații), tot fără un final.

(2/2) Se mai poate spune că dictatura comunistă punea un accent exagerat pe sport, ca modalitate de propagandă, în compensație cu deficitul nivelului de trai și al forței economice măsurată în dolari. Asta explică de ce clasările bune încep să apară încă din 56, în perioada cumplită a comunismului internaționalist de ocupație. Acolo chiar e un contrast zguduitor cu drama elitelor distruse în închisori, mascată doar în ochii străinilor ignoranți de performanțele unor atleți.

Alt aspect e că o dictatură poate să-și propună să puncteze în astfel de statistici prin încurajarea unor sporturi, care nu sunt natural la fel de populare pe glob. (Sau nu erau la data respectivă.) Tolba noastră era umplută cu titlurile la canotaj, gimnastică, tir, aruncarea greutății, haltere, dintr-o strategie ce nu poate fi simulată pe o piață liberă.

Apoi e și o ridicare obiectivă a lumii a treia, Asiei și Africii, prin pur avânt demografic, deprinderii unor sporturi fără tradiție, care le erau străine sau făcute la nivel de amatori. E drept că o parte din resursa lor de top se scurge în America și Europa, dar globalizarea le-a adus informația necesară și stimulentele materiale să aibă o uriașă bază de selecție. Pur și simplu, contextul nu se mai poate repeta pentru nicio țară europeană.

E apoi o schimbare de mentalitate. Concurenții noștri veneau preponderent din populația țărănească, din cei dotați nu doar cu talent, dar și cu o ambiție și etică a muncii fără egal. Condițiile în stil militar de antrenament nu mai sunt azi posibile, pentru că ar fi denunțate ca abuz la adresa copiilor. Alte schimbări, de genul apariției unor generații sedentare, captivate de ecrane și altor căi mai facile de atingere a gloriei și bogăției, să zicem că sunt pe tot globul, deci n-ar trebui să conteze.

În schimb, atunci era un miraj simplul fapt de a ieși din țară câteva zile „să vezi lumea” și să povestești celorlalți, care ascultau cu ochii măriți orice fleac de acolo. Pe când azi sunt copii care au văzut mai multe țări decât exploratorii înainte de majorat. Și nu e exclus să se nască mai mulți în diaspora decât în țară. Dacă pentru naționala de fotbal, de bine de rău, s-au mai întors câțiva din copiii căpșunarilor, care oricum pot evolua la cluburi de oriunde, e mai greu să revină și unii ca să facă gimnastică, tenis sau atletism.

Statistica atestă un adevăr incomod. Cam toate performanțele noastre sportive au fost atinse în dictatura de dezvoltare a lui Ceaușescu, mai precis în etapa naționalistă a comunismului. E valabil și pentru fotbal, chiar dacă asta însemna favorizarea celor două echipe ale sistemului, Steaua și Dinamo, în detrimentul celorlalte, făcând o acumulare pe care acum o fac peste tot patronii miliardari prin metode capitaliste.

Problema e că situația se repetă în alte domenii, mai importante decât sportul: în demografie, industrializare, învățământ, cultivarea maselor. Posibil să putem pune pe listă și urbanizarea sau dezvoltarea infrastructurii, cu toate neajunsurile blocurilor și cu afectarea civilizației țărănești.

Minusurile unei dictaturi de orice fel, și ale uneia comuniste cu atât mai mult, sunt cunoscute, nu pot fi negate și s-au văzut în deznodământul din decembrie 89. Care, dincolo de pregătirea unor conspiratori și influența externă, a întrunit aproape o unanimitate populară contra regimului. Intenția celor din stradă nu era în niciun fel distrugerea aspectelor pozitive, care erau imaginate ca de la sine înțelese.

Sigur, se pot face multe considerații și despre această statistică sportivă. Topul e distorsionat de edițiile care erau boicotate fie de o parte din blocul comunist, fie de unele țări occidentale. (Sancțiunile pur politice și selective puse acum Rusiei și Belarusului sunt tot ceva de genul, cumva mai grave, nefiind voluntare.) Dar chiar și acest avantaj e rodul unei politici suverane: România relativă independentă a lui Nicolae Ceaușescu își permitea să facă opinie separată în lagărul comunist, cum nu își permite azi în cel capitalist. Și culegea niște roade.

Similar, a fost singura țară care nu s-a pus rău nici cu israelienii, nici cu țările arabe după războiul din 1967, încercând o vreme chiar să fie mediator. (O ambiție prea mare, dar zilele trecute aflam că Iranul a transmis un mesaj prin Ungaria lui Orban, imitator tardiv al suveranismului lui nea Nicu.) (1/2)

Directorul Transgaz este probabil cel mai bine platit bugetar din tara. Cu 30.000 de euro lunar, Ion Sterian castiga dublu si decat guvernatorul BNR. Anterior, a fost sef la RAPPS, care administreaza vilele de protocol si sediile partidelor, intre altele.

In firmele de distributie din energie au fost instalati mai multi generali SRI, care incaseaza simultan salarii si pensii speciale considerabile.

Consilier al directorului amintit e generalul Marius Stoica, banuit ca a fost seful acoperitilor. Salariul lui e de 6.000 de euro, pe langa o pensie de 3.000. A mai trecut si pe la Nuclearelectrica.

Director general adjunct e Alexandru Iuga, fost general SRI. Consilier al directorului e si chestorul in rezerva Nelu Pop, fost sef al Politiei de Frontiera si al Oficiului de Imigrari.

https://www.fanatik.ro/salariile-fabuloase-ale-fostilor-generali-sri-ajunsi-angajati-de-top-la-transgaz-20770617

Fanatik.ro

Salariile fabuloase ale foștilor generali SRI, ajunși angajați de top la Transgaz

Transgaz este una din companiile statului care plătește printre cele mai mari salarii, devenind astfel o atracție pentru șefii retrași din sistem

Brutalitatea genocidului din Gaza nu poate fi înțeleasă decât pe fondul unei mentalități semnificativ diferită de cea europeană. Conservatorii de tip kosher insistă pentru ideea că Israelul e cel mai bun aliat al nostru, un fel de avanpost al „civilizației iudeo-creștine” contra „barbarilor musulmani”, care „aruncă homosexuali de pe blocuri”.

Chiar dinspre stânga progresistă, care nu închide ochii la tragedia palestiniană, vine o explicație alambicată de genul celei promovate de Noam Chomsky. Ea spune că Israelul nu e decât un exemplu de colonialism al albilor, tipic pentru rasismul subînțeles al europenilor. Într-o asemenea explicație, evreii n-ar fi răspunzători pentru faptele lor (pentru că oricum etnia ar fi un construct social). Sunt doar o extensie a imperialismului american, mânați de creștinii după Evanghelie și de profețiile lor puse în slujba militarismului macho-ist republican.

O astfel de perspectivă a stângii e îmbrățișată pe scară mare de „aliații” musulmani, care sunt bucuroși să numească Israelul un proiect colonial și să-l echivaleze cu cruciadele, fascismul și nazismul. Adică e rău pentru că se aseamănă cu alte episoade din istoria Europei, care e culmea și etalonul răului.

Întâmplător, aceeași Europă și Americă spre care arabii se îndreaptă în valuri, fără rușinea că ar participa la un act de colonizare în detrimentul băștinașilor. Orice reacție a autohtonilor de respingere e clasată ca „rasism” și „islamofobie”. Linia stângii are pentru ei și avantaje tactice: a cere ca evreii „să se întoarcă de unde au venit” (adică Europa de Est, în narativul arab), în calitatea lor de albi. Respectiv a cere egalizarea standardului de viață între nordul bogat și sudul sărac sau între vechii europeni și „noii europeni”.

Dar e conform cu adevărul din teren a spune că Israelul e o societate de tip european, doar pentru că participă la Eurovision, competițiile europene de fotbal și că are parade gay? Mai multe secvenței greu de potrivit cu această teză au ieșit la iveală în ultimele luni. Camioanele cu alimente oprite la intrarea în Gaza au fost atacate de militanți israelieni, care au aruncat hrana pe jos să nu ajungă la taberele de refugiați. Nu s-a văzut așa ceva în jurul taberelor din Europa.

Nici măcar ideea că e doar un regim scelerat, condus de Netanyahu, nu stă în picioare. În noiembrie, după o lună de bombardamente, un sondaj arăta că mai puțin de 2% din israelieni credeau că riposta guvernului lor pentru 7 octombrie e exagerată. 57%, că, dimpotrivă, e prea slabă și 36% că e potrivită.

Sondajul a fost repetat cu o lună în urmă și, din fericire, arată mai multă moderație. Dar nu o răsturnare. Acum 19% din israelieni cred că răzbunarea pentru 7 octombrie a fost exagerată. Totuși, 34% cred că n-a fost destul și 39% că a fost potrivită. (Între timp, au fost uciși 40.000 în Gaza.) (1/2)

De obicei functioneaza ca un turnesol felul cum s-au comportat vedetele in pandemie. Dar nu e infailibil pentru ca au existat clar infiltrati care sa se prezinte ca rebeli. Cat de devreme au inceput sa se prinda ne sugereaza discernamantul. Daca au repetat papagaliceste sloganurile oficiale, au indemnat la conformism, inseamna un semn de intrebare pentru bunele lor intentii. De cate ori s-au vaccinat? cat au insistat ca si altii sa o faca "sa scapam"? cat si-au folosit influenta sa ridiculizeze "conspirationisti". (Si un criteriu mai subtil: daca au raspandit teze caraghioase, care decredibilizeaza scepticii.)

La fel functioneaza si cele doua razboaie ce au urmat: Ucraina si Gaza. Conteaza mult in aprecierea onestitatii si discernamantului cum au digerat operatiunile psihologice si propagandistice asociate lor.

Spuneam totusi ca nu sunt deloc o garantie. De exemplu, Cezar Ionașcu e un influencer de care am auzit in carantina, cand a avut opinii corecte afirmate raspicat. Din pacate, cu aceeasi siguranta de sine spune si tampenii celor un sfert de milion de urmaritori. Inteleg ca e un fel de consultant de moda pentru barbati, deci versiunea masculina a Danei Budeanu.

Ca vorbitorii motivationali, vinde un fel de cursuri cu sfaturi de tot felul despre cum sa te imbraci si cum sa fii un barbat de succes. Amesteca un ghiveci de idei si platitudini, de la ortodoxia de pe Muntele Athos (asta e noua fita spiritualista locala, care echivaleaza cu damblaua tibetana si yoga din Occident acum cateva decenii), combinate cu sfaturi cam vulgare despre cum sa faci bani la Dubai. Cred ca intra putin si pe nisa fratilor Tate cu ceva combatere a feminismului, dar mai moderat.

Zilele astea mi-a aparut in sugestii un scurt clip in care lauda importul de muncitori din lumea a treia, in locul celor români pe care ii denigreaza. Recomanda si un link de agentie de unde sa iti procuri asemenea sclavi pe stil nou (nu e clar daca e agentia lui sau ia doar comision).

Cam asa stau lucrurile cu vedetele care au castigat increderea parand manati de bune intentii. Chipurile sunt diferiti de politicieni, tin cu poporul, dar te invata cum sa reduci salariile mai ceva decat ministrii de finante. Zic ca se opun globalistilor, isi fac poze cu tricolorul de 1 Decembrie, dar pun umarul la schimbarea insasi populatiei tarii cu efecte ce vor dura secole dupa ce ei nu vor mai fi si nu-si va mai aminti nimeni ca au fost vedete.

https://youtube.com/shorts/j7CDEBfuBAc?si=cggxIphbH4fllE2j

Viktor Orban îi e superior lui Donald Trump pe multiple planuri. Înțelege mai profund, nu la modul vulgar bișnițăresc ideologiile, istoria, menirea unei națiuni. De aceea e ascultat în cercurile dreptei din mai multe țări mult mai mari ca a lui, unde are admiratori. Urmează mai consecvent interesul țării lui, deși nu e mai liber decât omologul newyorkez.

Mâine va veni iar la Tușnad, la conferința anuală, cu aroganța grofului care vine într-un sat fără câini. Va vorbi despre lucruri pe care pigmeii la conducere la București nici nu le înțeleg, nici nu le simt și îi va trata cu disprețul cuvenit unor slugi de bună voie.

E un fapt că „ai noștri” lustruiesc clanțe ambasadelor fără vreun folos, au umplut marile orașe de o nouă populație străină, de care Orban își apără admirabil țara. Ei așteaptă doar ordinul să ne arunce de-a binelea în război, când li se va cere. În timpul ăsta, Orban îl ridiculizează pe Biden, o blamează pe Ursula, pariază pe revenirea amicului Trump, se vede cu Putin și Xi Jinping. Face politică mare din resurse mici.

Presa regimului îl va ataca iar, din motive greșite, preventiv ca nu cumva să ne vină idei. Ei n-au ceva cu Orban, au ceva cu ideea națională în genere, având aceleași reflexe slugarnice ca politicienii sub-mediocrii pentru care se fac scut. Nu părerea lor e relevantă. Dar noi trebuie să știm fără ei că Viktor Orban e doar un palid epigon față de românii care au gândit politica națională în vremea clasicilor, în interbelic și în vremea lui Ceaușescu. Doar în deșertul actual a devenit el un reper.

De aceea, am să vă dăruiesc ceva special cu ocazia acestei vizite. Mai jos, puteți asculta un articol scris de Mihai Eminescu la 20 de ani, în timpul studenției din Viena. Tânărul moldovean nu se dusese în capitala imperiului cu gândul la distracții sau la căpătuială, ci gândind la românii ardeleni, care susțineau cu truda lor strălucirea și a Vienei și a Budapestei. Cam cum susținem acum și SUA și UE. Încă de atunci demonstra o gândire matură și cristalizarea unui tranșant naționalism.

Așadar, la acea fragedă vârstă, a scris câteva articole sub pseudonimul Varro în revista Federațiunea. Pentru ele, a fost chemat la judecătorul de instrucție de la Budapesta și e posibil să fi fost începutul luării în colimator pentru activități ce poate au contribuit la misterioasa lui moarte. Dacă le scria azi, probabil ar fi fost chemat în judecată pentru discriminare. Căci deși avem între timp un stat unitar național, avem legi care pot teoretic trimite în zona penalului o parte din publicistica lui Eminescu.

În el, Eminescu face un necruțător portret suprastructurii ungurești, care domina populația românească. Vizionar, cere ieșirea de sub dualismul austro-ungar, autonomie pentru Transilvania, ca etapă pregătitoare a marii uniri. Autonomia pe care o cerea el era firească, în ton cu dreptul istoric și proporția demografică, nu o cerința vicleană, anti-națională cum e azi proiectul transilvănismului. Peste o jumătate de veac, cu sute de mii de morți în războiul de independență și în cel mondial, cu o clasă politică ilustră, programul visat de studentul Eminescu avea să se împlinească.

Încă un secol după acel 1918, întrebarea lui Eminescu rămâne: „ce au ei și noi nu avem!?”

https://youtu.be/LnstnLzY-a4?si=WUf4Arozi0Yydhiw

YouTube

Mihai Eminescu - Echilibrul (Federațiunea, 4 și 11 Mai 1870, sub pseudonimul Varro)

Nu-mi amintesc să fi citit vreodată un articol atât de dur despre unguri scris de un gazetar român! Articolul lui Eminescu a apărut acum 154 de ani, când românii din Transilvania subjugată de Imperiul Austro-Ungar erau oprimați și umiliți de unguri. Însă…