Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică.

Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru Iisus Hristos.

El a fost unealta de biruință asupra diavolului. Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-l supună pe Iov la felurite ispite.

A fost prădat de hoți de toate averile sale, precum și de slujitori, iar copiii săi au murit sub dărâmăturile casei distruse de furtună.

Iov și-a sfâșiat haina și și-a tuns părul în semn de doliu. Satana aștepta ca Iov să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar s-a înșelat, pentru că Iov a căzut la pământ pentru a se închina lui Dumnezeu.

Sfântul a binecuvântat pe Dumnezeu și în cele mai grele încercări în care ajunsese. Credința lui nu era fățarnică.

Diavolul a adus asupra sa și lepră, încât el a trebuit să plece din mijloc oamenilor și să trăiască în afara orașului.

Dreptul Iov a suferit totul cu răbdare îngerească, fără să deznădăjduiască, biruind astfel ispitele diavolului.

Pentru răbdarea și iubirea alesului Său, Dumnezeu i-a întors îndoit tot ce avusese înainte (Iov 42, 10).

Astfel, Iov a mai trăit încă 140 de ani, văzându-și urmașii până la al patrulea neam, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate (Iov 42, 16-17).

https://t.me/Acatiste/92

Telegram

Acatiste ☦

Canon de rugăciune către Sfântul şi Dreptul Iov | Doxologia https://doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-dreptul-iov

Sfânta Mare Muceniţă Irina a fost fiica împăratului păgân Liciniu. Ea s-a născut în cetatea Maghedon iar pe mama ei o chema Licinia.

La naştere, părinţii ei împărăteşti i-au dat numele de Penelopi. Aşa cum ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, la 6 ani a început a început să se vadă în copila Penelopi frumuseţea de femeie ce va deveni.

De aceea, tatăi ei, împăratul, a zidit un turn în care a închis-o împreună cu treisprezece fecioare şi cu idoli de aur ce întruchipau zeităţi păgâne.

A încredinţat-o spre educaţie unei cinstite bătrâne, iar pe bătrânul Apelian, bărbat înţelept şi cinstit, l-a însărcinat să o înveţe tot ce trebuia să ştie despre lume.

Pe fereastra camerei sale a intrat un porumbel cu o ramură de măslin şi după numai un ceas prin altă fereastră a zburat un vultur care a adus o cunună făcută din flori de diferite soiuri şi culori. Prin cea de-a treia fereastră a intrat un corb care de datat asta a adus un şarpe micuţ în cioc.

Înţeleptul Apelian, care era creştin, a tâlcuit astfel întâmplarea: porumbelul e blândeţea, alinarea şi înţelepciunea feciorească, iar ramura de măslin este darul lui Dumnezeu pe care-l va primi prin botez.

Vulturul înseamnă biruinţa asupra patimilor, coroniţa de flori este cununa pe care o va primi de la Hristos, iar corbul şi şarpele sunt diavolul şi ispitele.

Când tatăl Irinei a aflat de convertirea ei s-a mâniat atât de tare încât a poruncit să fie aruncată între nişte cai sălbatici, iar caii în loc să-i facă rău, l-au omorât pe împărat.

Irina s-a rugat la Hristos să-l ierte pe tatăl ei şi acesta a revenit la viaţă şi îndată s-a creştinat, a renunţat la împărăţie şi s-a retras la mănăstire.

Următorul împărat a fost Sedechie, care a aruncat-o într-o groapă cu şerpi veninoşi. Zece zile a stat sfânta Irina acolo până când dezgustătoarele reptile au murit de foame, dar de ea nu s-au atins.

Sedechie a crezut că a făcut vrăji şi a poruncit să fie tăiată cu fierăstrăul, dar fierăstraele se rupeau şi cei ce le mânuiau mureau, fără să poată să o rănească.

După ce Sedechie a murit, fiul lui, Savah a vrut să răzbune neputinţa tatălui său de a o pedepsi pe Irina. I-au pus încălţări de fier cu cuie şi au pus-o la jug ca pe dobitoace, dar pământul s-a cutremurat şi pe torţionari i-a înghiţit.

Multe minuni făcea Irina: tămăduia bolnavi, curăţa leproşi, izgonea duhurile rele din oameni şi 50 de mii s-au convertit la creştinism, văzând puterea lui Dumnezeu.

La porunca Domnului, a venit în cetate Sfântul Apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, care a botezat-o pe Irina cu Duh Sfânt.

Sfânta Irina a ajuns în împărăţia lui Numerian, care credea în zeiţa Artemis. S-a dus la împărat şi l-a mustrat pentru strâmbătetea credinţei lui.

Acesta a poruncit să fie aruncată în foc, dar cu cât era focul mai tare, cu atât era mai puternică răcoarea care o proteja pe muceniţă, şi 10 mii de oameni au văzut şi au crezut.

Savorie, care guverna în cetatea Tracă Mesemvria, a capturat-o pe sfântă, a ucis-o cu sabia, iar apoi a îngropat-o, faptă cu care se lăuda la toată lumea.

Dar Hristos a înviat-o pe ea şi a intrat iar în cetate, unde a stat timp de 70 de zile şi i-a învăţat totul despre Hristos, iar apoi a venit Sfântul Apostol Timotei şi i-a botezat pe toţi în Hristos, inclusiv pe ucigaştul împărat.

Sfânta s-a întins într-un mormânt pe care însuşi Apelie a pus o piatră mare.
După patru zile, când au mers la mormânt, acesta era gol.

https://t.me/Acatiste/90

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Irina | Doxologia https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfintei-mari-mucenite-irina

Sfântul Efrem cel Nou s-a născut în Grecia, la 14 septembrie 1384. A rămas orfan de tată când era mic şi a fost îngrijit alături de cei șase frați numai de mama lor.

La 14 ani, tânărul Efrem intră călugăr la Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților.

S-a nevoit în viața monahiceasca până la 41 de ani, când turcii au atacat mănăstirea, iar sfântul a fost luat în robie.

Robia a nu a durat mult, căci turcii nu s-au sfiit a-l supune la chinuri nespuse și până la urmă l-au spânzurat cu capul în jos, iar în pântece i-au înfipt un tăciune aprins, pentru că nu a vrut să renunțe la dreapta credință și să treacă la mahomedanism.

Mulți greci au primit îmbărbătarea lui atunci când jugul otoman devenea prea greu și le-a fost de ajutor în vremuri de restriște, până când Grecia și-a cucerit independența de sub turci.

Alții, deși au trăit la mulți ani după martiriul sfântului Efrem, povestesc că li s-a arătat și le-a arătat suferința la care a fost supus de către turci.

Mai bine de 500 de ani nu s-au știut foarte multe despre viața acestui mare mucenic și abia în ianuarie 1950 Dumnezeu i-a dezvăluit unei călugărițe pe nume Macaria locul unde se odihnesc moaștele marelui mucenic Efrem cel nou şi, prin vedenie, viața și suferința lui.

https://t.me/Acatiste/91

În Sfânta și Marea Marți le pomenim pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei.

Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții.

Domnul a vorbit mult despre fecioare și despre femei – și fecioria are mult merit și este într-adevăr mare – dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai cu seamă de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta.

Pe cinci din ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei.

Pe celelalte cinci le numește nebune, căci, deși ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură și milostenia. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârșit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, așa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate.

Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit.

Moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care aveau untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belșug, îl căutau.

Cele înțelepte, deși voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, așa că le-au răspuns, zicând: „Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceți-vă la cei ce vând, adică la săraci, și cumpărați”. Dar nu era ușor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putință.

Același lucru îl arăta învederat și Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.

Fecioarele nebune se apropie fără lumină și bătând în ușă strigă așa: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”.

Însuși Domnul le dă acea hotărâre înfricoșătoare, zicându-le: „Duceți-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veți putea vedea pe Mire, dacă nu aveți ca zestre milostenia”.

Pentru aceasta au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinți să se așeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune,dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții.

Tot astfel prin istoria vieții lui Iosif să trăim în curăție, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc.

Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom griji de celelalte și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși, rușinați.

Nu-i lucru mai lipsit de sfințenie și mai plin de rușine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o, Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înțelepte, rânduiește-ne în aleasa Ta turmă și ne mântuiește pe noi. Amin.

În Sfânta și Marea Luni se face pomenirea fericitului losif cel preafrumos și a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Iosif a fost fiul mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice.

A fost apoi vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curățeniei tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa.

Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost cunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat, a murit în Egipt și s-a arătat un mare înțelept.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Și Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu El, a fost vândut de ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși, împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Său cel purtător de viață.

Astăzi mai pomenim și smochinul care s-a uscat, deoarece Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului în Ierusalim această minune.

Marcu spune: „Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac»”.

Matei spune: „Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: «În veci să nu se mai facă rod în tine». Și îndată s-a uscat smochinul”.

Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat și legea de la ei și i-a făcut cu totul netrebnici.

Pentru ce oare un pom neînsuflețit s-a uscat prin blestem dacă n-a greșit cu nimic? Iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor bine și că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine și nicidecum puterea de a face rău.

Iubitorul de oameni n-a vrut să le arate oamenilor că poate face rău. Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.

Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Deoarece n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului.

Păcatul se aseamănă cu smochina: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea și iuțimea conștiinței. Sufletul lipsit de roada duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic.

Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut din părinţi creştini în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian, în secolul al IV-lea.

Ajunge în slujba împăratului ca militar şi se confruntă în mod direct cu persecuţiile asupra creştinilor începute în anul 303.

Îşi mărturiseşte credinţa în Hristos şi este întemniţat din cauza acestor convingeri religioase. În încercarea de a fi forţat să renunţe la credinţa creştină, este torturat şi ucis prin decapitare pe 23 aprilie.

În iconografie, Sf. Gheorghe apare călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Ipostaza ilustrează legenda potrivit căreia sfântul a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe ca biruitor împotriva răului simbolizează modelul de curaj în lupta cu diavolul.
În cele mai multe icoane, Sf. Gheorghe este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca un conducător militar ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

În unele icoane Sfântul Gheorghe apare însoţit de alţi doi sfinţi militari, Teodor-Tiron şi Dimitrie.

Acatistul: https://t.me/Acatiste/81

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință | Doxologia https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-mare-mucenic-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

Potrivit tradiției, Sfântul Ioan Botezătorul a fost înmormântat în Samaria.

Din relatările istoricilor Rufinus și Teodoret, aflăm că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362.

Astfel, o parte din moaște a fost arsă, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria.

La 27 mai 395 moaștele Sfântului Ioan au fost așezate în biserica ce Îi poartă numele.

Despre capul Sfântului Ioan nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Astăzi, capul sfân­tului se află la Roma.

Ioan este un nume iudaic, Iohanan, prescurtare din Iehohanan și înseamnă Dumnezeu s-a milostivit.

Foarte mulți români poartă numele de Ion (forma neaoșă), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionică, Nică, Ionuț, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana etc.), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători:

○ zămislirea (23 septembrie);
○ nașterea (24 iunie);
○ soborul (7 ianuarie);
○ tăierea capului (29 august);
○ prima și a doua aflare a capului (24 februarie);
○ a treia aflare a capului (25 mai).

https://t.me/Acatiste/40

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul | Doxologia https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ioan-botezatorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Pentru că nu a dat crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său.

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul Îngerul Domnului pentru că avea sa-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaște că Ioan este îngerul de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10).

Sfântul Ioan Botezătorul a ajuns să poarte în ființa sa semnele biruinței asupra păcatului originar.

Astfel, el nu-și mai câștiga pâinea cu sudoarea frunții. Evanghelistul Marcu precizează că Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică (Marcu 1,6).

De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe ușile împărătești ale altarelor ortodoxe cu aripi de înger.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi și a-L face cunoscut lui Israel.

Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naște în ei credința în Hristos.

El își începe predica cu aceleași cuvinte ca și Mântuitorul: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor (Matei 3, 2).

Le atrage atenția că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea: Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire.

Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoașterea stării de păcat în care se află omenirea și înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică.

Că Ioan Botezătorul reușește să zguduie conștiințele o arată Sfântul Evanghelist Luca: poporul era în așteptare (Luca 3, 5) și toți se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia.

Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia că Ioan este Mesia cel așteptat, spune:

Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine... Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc (Matei 3, 11);

Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era (Ioan 1, 15).

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.

În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus.

Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său.

În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Sfântul Policarp este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 23 februarie.

S-a născut în temniță, în jurul anului 70, la Efes, deoarece părinții săi fuseseră închiși pentru că nu lepădaseră credința în Hristos.

La botez a primit numele Pangratie. Din scrierile Sfântului Irineu aflăm că Sf. Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol Ioan.

Înainte ca părinții lui să fie martirizați a fost dat în grija Calistei, o femeie bogată și credincioasă. Potrivit tradiției, Pangratie a dat săracilor tot ce a găsit în hambarele acesteia.

Ca mama sa adoptivă să nu fie tulburată de milostenia sa, s-a rugat lui Dumnezeu și în urma rugăciunii sale, hambarele s-au umplut la loc.

Datorită acestei minuni, Calista i-a schimbat numele din Pangratie în Policarp, adică cel cu multe roade.

Sfântul Policarp a fost hirotonit diacon și preot de Sfântul Vucol. Episcopii prezenți la înmormântarea Sfântului Vucol l-au hirotonit episcop.

Înainte de a fi martirizat, Sfântul Policarp a călătorit la Roma cu scopul de a rezolva problema datei pascale.

În vremea aceea existau diferențe legate de sărbătorirea Paștilor: unii serbau Învierea Domnului pe data de 14 Nisan (aprilie), indiferent în ce zi a săptămânii cădea, deci în același timp cu Paștile evreiesc, iar alții în prima duminică, după 14 Nisan.

Deși cei doi nu au ajuns la un acord, ei au rămas uniți. Cu câteva zile înainte de a fi martirizat a avut o vedenie: a văzut perna pe care dormea arsă în foc. Așa a înțeles că avea să fie aruncat în foc.

La insistența proconsulului Quadrat de a blestema pe Hristos, Policarp i-a răspuns:

De 86 de ani Îi slujesc și nu mi-a facut nici un rău; cum pot eu să blestem pe Împăratul meu, pe Acela care m-a mântuit?

Pentru că a refuzat să jertfească zeilor, a primit pedeapsa de a fi aruncat în foc.

Deoarece focul nu se atingea de el, a fost străpuns cu sabia, însă atât de mult sânge a curs din el, încât a stins focul.

La rugămintea evreilor, trupul său lipsit de viață a fost ars. Osemintele sale cele mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul au fost luate de creștini.

Sfintele moaște ale Sfântului Policarp sunt în Franța, pentru că au fost luate de latini în timpul cruciadelor, iar o părticică se păstrează în Mănăstirea Zografu din Muntele Athos.

Sfântul Irineu al Lyonului mărturisește că Sfântul Policarp a scris mai multe epistole către Bisericile vecine, pentru a le întări, și către unii frați pentru a-i preveni și a-i îndemna.

Dintre acestea, doar una a supraviețuit, și anume Scrisoarea sau Epistola către Filipeni, păstrată doar într-o traducere latină.

Epistola prezintă învățătura despre întruparea, moartea și Învierea Domnului, împotriva celor care susțineau că Hristos a avut un trup aparent și a filosofilor păgâni.

Cuprinsul ei îndeamnă la rugăciune pe conducătorii statului și oferă sfaturi practice pentru păstrarea credinței în Hristos.

https://t.me/Acatiste/63

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei | Doxologia

Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este însă Mărturisirea Ortodoxă, revizuită şi corectată de învăţatul teolog grec Meletie Sirigul, apoi aprobată de Sinodul de la Iaşi din anul 1642.

Sinodul s-a ţinut în Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi la el au participat trimişi ai Patriarhiei de Constantinopol, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Sfântul Mitropolit Varlaam.

Fiind semnată, ulterior, de Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, ea a devenit o Mărturisire de credinţă a întregii Biserici Ortodoxe.

Deşi departe de plaiurile natale, marele ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie.

El a trimis tipografii la Târgovişte, la Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie, a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul voievod Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev.

A trecut la Domnul la 22 decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.

Toate bunurile sale le-a folosit pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor.

Pentru vredniciile sale, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost trecut în rândul Sfinţilor pe care i-a cinstit şi ale căror virtuţi le-a urmat cu stăruinţă.

https://t.me/Acatiste/281

Telegram

Acatiste ☦

Acatistul Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului | Doxologia https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-ierarh-petru-movila-mitropolitul-kievului