Why Pay for Entertainment? Access Thousands of Free Downloads Now!

I4P

Description
Initiative 4 Peace este o organizație neguvernamentală creată de experți în securitate, negocieri și strategii pentru pace și bunăstare în zona Europei de Est.
Advertising
We recommend to visit

(Crime, morți, corupție, accidente, poliție, informații din culisele sistemului de pe Bîc)

Last updated 1 month ago

Sunt Dumitru Ciorici, antreprenor media timp de 15 ani. Acum fac jurnalism de opinie pe Telegram. Mă găsiți pe blog la www.dumitruciorici.com

contact@dumitruciorici.com

📍Susțineți sinteza pe https://dumitruciorici.com/subscribe/

Last updated 1 month ago

Lucru.md
1. Cui și cât se achită în Moldova?
2. Unde a fost mărit salariul? Unde a fost micșorat? 🙁
3. Statistica salariilor după funcții;
4. Statistica salariilor după orașele Moldovei.

În comentarii ne puteți împărtăși inside-urile voastre.

Last updated 1 month ago

1 month ago

Secretarul General NATO înainte de întâlnirea de 2 zile a miniștrilor de externe din statele membre NATO:

-orice întârziere în livrarea ajutorului militar Ucrainei are impact pe câmpul de luptă.

-Trebuie să schimbăm dinamica sprijinului nostru. Trebuie să asigurăm asistență de securitate sigură și previzibilă pe termen lung, ca **să mizăm mai puțin pe contribuții voluntare și mai mult pe angajamente NATO. Mai puțin pe oferte pe termen scurt și mai mult pe angajamente pe teкmen lung.

-Vom discuta angajamente financiare multianuale pentru a asigura sprijinul nostru. Moscova trebuie să înțeleagă că nu-și poate atinge scopurile pe câmpul de luptă și nu poate prevala.**

-Ucraina va fi membră NATO, este doar o chestiune de timp.

1 month, 1 week ago

❗️🇲🇩🇺🇦 Secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei Oleksii Danilov a fost numit de Președintele Zelenski Ambasador în Moldova.

1 month, 2 weeks ago

👏 În legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmînată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara.

2 months, 3 weeks ago

👀 PE SCURT despre perspective

OPINIE

Ce am înțeles din interviul președintelui rus raportat la viitorul țării noastre în condițiile în care strategiile de țară noastre sunt legate de evoluția războiului din Ucraina:

📌 Colonialismul ca parte a Putinismului

Toți au remarcat incursiunea istorică lungă de o jumătate de oră a lui Putin. Am văzut un imperialist al sec. 21 modul de gândire, argumentele și motivațiile căruia sunt înrădăcinate în evul mediu. Un om care neagă existența unor limbi și națiuni în 2024, pe motiv că acestea nu existau în anul 862. Acest monolog al lui Putin trebuie decupat din interviu, salvat și revăzut de fiecare dată când ne pornim în viitor cu aspirații prescrise și referințe la ce-a fost odată. Orice discurs de revizuire a hotarelor pentru restabilirea adevărului istoric al „unității de limbă (rusă/germană/maghiară/română), cultură și istorie” arată la fel de expirat, periculos și amenințător, fie că e vorba de Ruskii mir, Marea Ungarie, Marea Serbie sau... România Mare. Am dat exemple mai din zona noastră, dar nu sunt unicele, firește. Revizuirea hotarelor indiferent de intenție este o ideologie putinistă, colonialistă și este ridicolă în contextul actual. Vedeți cum arată Putin, dacă mai aveți dubii.

Când se termină războiul

Mai transparent decât vreodată până acum Putin a dat de înțeles că nu are de gând să facă primul pas pentru soluția pașnică. Tot ce-și dorește este o revanșă în fața occidentului pentru sfârșitul rușinos al Imperiului sovietic în războiul rece. El vrea să umilească occidentul punându-l să-i ceară încetarea focului. Putin nu a vorbit de noi teritorii, conservarea situației actuale este o situație în care dânsul pretinde că Rusia poate trăi mult și nu mai rău decât acum, așteptând invitație la dialog de la egal la egal. El crede, pe bună dreptate, că continuarea războiului erodează economiile occidentale mult mai mult decât economia Rusiei, despre care știm doar din rapoartele oficiale ale Kremlinului. Rușii nu țin să înainteze sau să învingă Ucraina, ei rămân pe poziții și așteaptă.

☝️Despre lipsa unei perspective de terminare a războiului într-un viitor proxim a vorbit și secretarul general NATO, care a sugerat că dacă aliații nu sporesc considerabil producția de arme și muniții și ajutoare pentru Ucraina, războiul ar putea dura decenii. Respectiv,

👉 Războiul va continua

Poate chiar și până după termenul anunțat/planificat de aderare a Moldovei la UE. Succesul parcursului nostru european, al renașterii economiei și energeticii, dar și soarta reîntregirii Moldovei sunt raportate la victoria Ucrainei în război. Este o strategie discutabilă dacă ne gândim la soarta generațiilor viitoare, dar este o strategie proastă dacă acceptăm ideea că actuala generație de moldovenii merită mai mult decât a obținut.

📌 Am ratat să valorificăm perioada de pace în Europa. Este timpul să valorificăm perioada de război și să generăm strategii și soluții fără să ne uităm în urmă în istorie sau în dependență de aspirații și rugăciuni pentru pace. 30 de ani am mers înainte cu capul în urmă unii visători la trecutul cu rușii, alții la cel cu românii și unii mai vizionari cu aspirații. Trăim azi și acum și dacă vrem să trăim mai bine, atunci facem calcule din ce avem și nu pierdem pe drum teritorii și comunități. Altfel riscăm să ajungem fără voie purtători ai doctrinelor lui Putin, care trăiește în trecut, cu gândul la o proiecție de țară hegemon și fără oponenți sau oameni liberi să spună ce cred.

3 months ago

👀 PE SCURT despre alegere și alegeri

OPINIE

În martie Vladimir Putin va pune rușii a cincea oară în fața nevoii de-al alege de voie sau nevoie. Candidații trec filtre în Rusia și se mimează pluralismul prin păstrarea deocamdată în libertate a singurului candidat anti-război Nadejdin (nu vă complicați să-i căutați CV-ul).

Rușii au diasporă, pe care au pus-o într-o situație delicată promovând-o sub numele de ”Russkii mir”. Diaspora cu pașapoarte rusești are drept la vot, inclusiv în Moldova. Cererea a fost făcută oficial, dar răspunsul oficial întârzie. Aparent, motivul – estul țării necontrolat de autoritățile constituționale și jinduit de ruși.

📌 Norma internațională

Țările au dreptul să deschidă secții de votare, notificând autoritățile țării-gazdă, pe teritoriul misiunilor diplomatice și consulare. Pentru alte secții de votare este nevoie de acordul gazdei. Se agreează numărul și amplasarea acestora. Țara gazdă asigură securitatea, siguranța și ordinea publică în adiacentul secțiilor.

📌 Precedente

Cel mai recent scrutin în Federația Rusă a avut loc în 2021. Atunci Rusia a deschis 30 de secții de votare în Moldova, din care doar trei au fost agreate de Moldova – cele de pe malul drept. Celelalte 27 au fost deschise în Transnistria, spre satisfacția Tiraspolului, nemulțumirea Chișinăului, comunicatul supărat al Externelor și în lipsa comentariilor sau a explicațiilor Moscovei. Așa a fost de fiecare dată la prezidențialele sau parlamentarele rusești după 2006. Singura variabilă – numărul secțiilor de votare deschise în stânga Nistrului, care a crescut de fiecare dată.

📌 Tehnici

Buletinele de vot sunt aduse cu poșta diplomatică după care în portbagajele mașinilor ambasadei transportate la Tiraspol. Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, la care și Moldova este parte, nu dă voie să verifici sau să stopezi poșta diplomatică, și nici să te atingi de automobilele diplomatice. Singura derogare de la această regulă, neprevăzută de Convenție, dar probată în timp, este războiul. Dacă ești în război cu o țară, nu mai abordezi diplomatic lucrurile.

Întreaga infrastructură a procesului de votare – de la sedii, până la membrii birourilor – este oferită rușilor de administrația regiunii Transnistrene. Nu putem împiedica nici asta, și nici utilizarea produselor software pentru alegeri. Iar dacă va fi nevoie, cu siguranță tipografiile din stânga Nistrului vor putea asigura cu buletine de vot toată lumea rusă.

📌 Ce putem

Am putea schimba statutul regiunii, dar dacă nu, atunci mergem pe cărări bătătorite și putem interzice observatorilor nepoftiți din Rusia să vină. Este o practică introdusă din 2014 de când drumul prin Ucraina s-a închis pentru ei. În acest caz vom avea și un interlocutor pe măsură – Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE-ului rus, cu care vom face un schimb supărat de replici.

📌 Ce-ar mai fi

Aceste alegeri rusești vin cu puțin mai mult de jumătate de an până la prezidențialele noastre și pe un fundal de tensiuni în întreaga regiune. Estul țării nu este o excepție și chiar dacă prin acțiunile sale prognozabile, într-o situație greu de prognozat, Chișinăul este scos din joc, aceasta nu înseamnă că Moscova nu are opoziție la Tiraspol și că jocul pentru preluarea Edenului contrabandei și mișmașurilor nu este într-o fază acută care ar putea ricoșeta în restul țării și chiar să ne trezească în ultimul ceas. 🤔

3 months, 2 weeks ago

👀PE SCURT despre inconsecvență

OPINIE

Integrarea europeană și reintegrarea se cuplează într-o manieră teatrală din nou fără voia actorilor. Ne concentrăm pe spectacolul „Transnistria protestează împotriva taxelor vamale”. Traseul anunțat al „marșului de protest” parcă e decupat din monologurile lui Jvanețki – de la Teatrul de dramă și comedie până la intersecția cu str. Pravda (Adevăr)... fără a mai continua pe ea.

📌Toate-s vechi

Cu siguranță am văzut show-uri mai de amploare, inclusiv cu corturi instalate la hotar cu Ucraina preț de luni de zile. Actuala agitație din stânga Nistrului merită o explicație. Miza, respectiv și motivul supărării, nu sunt taxele vamale propriu-zise. Companiile din dreapta Nistrului achită și taxe vamale, și TVA și impozite pe bune, și cu toate acestea mențin nivelul prețurilor comparabil cu cel din unitățile de comerț în regiunea Transnistreană. Viitorul incert al paradisului fiscal din stânga Nistrului este motivul principal al reacției nervoase a Tiraspolului. Cu alte cuvinte, nu 5-6 milioane Euro plătite în taxe vamale, ci sute de milioane care într-un viitor (incert deocamdată) vor trebuie achitate ca TVA, accize și impozite. Actuala tactică este o operație cu un cuțit de piatră pe post de bisturiu – lungim procesul.

📌Plan de intervenție

Autoritățile în persoana Vicepremierului pentru Reintegrare confirmă aceste temeri neanunțate ale Tiraspolului și comunică consecutivitatea schimbărilor care urmează să se producă pentru mediul de afaceri din regiune: primul pas - modificări la nivel vamal, al doilea - fiscal, al treilea - financiar. Primul pas, taxele vamale, a fost făcut deja, urmează achitarea TVA și accizelor și, într-un final, trecerea la valuta națională.

📌Narațiune fisurată

Noutatea bună este oferta vicepremierului Serebrian: vreți condiții speciale? Sunteți bineveniți în componența Moldovei. Explicând lipsa derogărilor/prevederilor speciale pentru Transnistria în noul Cod Vamal, Serebrian a zis că acestea nu pot fi incluse în legislație atât timp cât Transnistria nu are un statut (în componența Moldovei). 👐Dacă este o ofertă pe bune din partea autorităților constituționale, Sheriff ar trebui să decidă: rămân cum sunt + taxe sau negociază reintegrarea.

🤷♂️Partea mai puțin clară este legată de termeni, deoarece, potrivit tuturor declarațiilor oficiale, Chișinăul așteaptă victoria Ucrainei pentru a avansa pe calea reintegrării. Motivul din care din nou încercăm să avansăm pe o filieră, lăsând restul baltă rămâne incert în condițiile în care istoria arată clar că reușitele sunt compromise de la un ciclu electoral la altul.

3 months, 2 weeks ago

Vicepremier pentru Reintegrare Oleg Serebrian

📌 Se păstrează status-quo în privința accizelor pentru companii din stânga Nistrului. Condițiile fiscale pentru aceste companii rămân neschimbate.

📌Codul vamal nu conține clauze separate pentru Transnistria, pentru că Transnistria nu are deocamdată un statut.

📌Primul pas - modificări la nivel vamal, al doilea - fiscal, al treilea - financiar.

📌Formatul 5+2 nu există, despre un alt format vom putea discuta după încetarea războiului din Ucraina.

📌Nu se poartă negocieri pentru retragerea trupelor ruse și a tehnicii militare ruse de pe teritoriul Moldovei.

3 months, 3 weeks ago

👀PE SCURT despre NEglijență

OPINIE

Negociatorii șefi de la Chișinău și Tiraspol s-au întâlnit marți pe 16 ianuarie după o pauză de 7 luni pentru a~~-și expune lista de pretenții~~ discuta efectele noului Cod Vamal asupra companiilor din stânga Nistrului și măsurile de răspuns ale Tiraspolului. Criza a reușit să-i aducă pe cei doi la o masă de discuții, lucru care nu a fost posibil cât preocuparea etalată a părților a fost cea de „păstrare a stabilității”.

📌NE-strategie (🧑‍🏫atenție prefixare eronată)

Nu este clar până la urmă dacă guvernarea de la Chișinău a înțeles că perpetuarea status-quo-ului nu este și nu poate fi o strategie de reintegrare, sau „criza vamală” a fost un efect advers neintenționat al actualizării legislației vamale care a impus autoritățile să improvizeze. Cert este că acum avem o dinamică și avem o poziție (semi-)oficială nouă la Chișinău. Între „păstrarea stabilității este realizarea principală” și „asta este primul pas spre reintegrare, mai urmează” nu a fost decât o noapte dintre ani.

📌Am intrat în zona riscurilor sporite?

Din 24 februarie 2022, am reușit să stăm de o parte de război, însă am ratat numeroase oportunități. Oportunități care apar atât timp cât există o dinamică, cât lucrurile se schimbă. Foarte rar schimbările vin din exterior, de regulă schimbările așteaptă să fie generate de Chișinău. Altfel toată lumea, în primul rând Tiraspol și Moscova, se complace în stabilitatea care ne dezavantajează pe noi, pentru că e egală cu stat rupt în două, conflict nerezolvat, contrabandă, corupție, luare de ostatici, deținuți politici și țintuirea întregii țări în mocirla „stabilității”.

📌NE-transparență (🧑‍🏫atenție prefixare eronată)

Partea mai puțin frumoasă a lucrurilor este felul în care Chișinăul a produs schimbarea de data asta. Fără o comunicare publică transparentă cu avans decent de timp. Or asta a însemnat că toți, de la managerii companiilor din regiune și până la partenerii noștri externi și chiar noi, consumatorii de știri, am aflat noutatea de la Tiraspol în expunerea lui Krasnoselski și Ignatiev. Ca și efect avem două probleme:

👉 În lipsa informațiilor oficiale spațiul informațional este umplut de dezinformare venită din stânga Nistrului (și mai urmează de la Moscova). Dăm de lucru pentru Patriot, deh.

👉 Pentru că a evitat/ezitat/a uitat/ nu a știut să vorbească primul, Chișinăul a intrat în joc în postura de cel care se scuză. Acum în loc să ignorăm ascultăm explicațiile administrației de la Tiraspol de ce nu le convine să plătească taxe, suntem noi cei care trebuie să ne justificăm în fața Tiraspolului și, mai rău, în fața partenerilor care din tot ce poate livra Moldova cel mai puțin apreciază imprevizibilitatea.

📌 (nu) NE-temem

Din păcate Vicepremierul pe Reintegrare este cel care trebuie să gestioneze o situație pe care mai mult ca sigur nu a generat-o. Mai mult, este nevoit să acționeze în cadrul prestabilit discutând cu negociatorul șef de la Tiraspol, tot el porta-vocea serviciilor rusești în regiune. 💭Aceste negocieri în format 1+1 s-au terminat cu nimic cu mult înainte de a începe. Fie Chișinăul începe să acționeze curajos și începe să acționeze pentru reintegrare, fie trebuie să nu acționeze deloc. Actuala tactică are prea multe efecte adverse pentru beneficiarii finali ai actului guvernării... 🙈adică pentru noi, locuitorii Moldovei.

3 months, 3 weeks ago

WEF 24

🇺🇸Jake Sullivan, consilier pe securitate națională, despre competiția strategică într-o lume interdependentă

Era post războiul rece s-a sfârșit, suntem la începutul unei noi ere, este în puterile noastre să o construim, păstrând instituțiile internaționale existente și adaptându-le la noile necesități. Aceasta se referă la geopolitică și economie. Principiile de bază sunt concurența strategică, într-o lume interdependentă.

Invazia lui Putin a consolidat suveranitatea Ucrainei. Războiul este departe de sfârșit. Costurile economice pentru Rusia sunt mari. SUA va putea transmite Ucrainei suportul de care are nevoie.

Atacurile din Marea Roșie afectează mai mult de 50 de națiuni. 44 de state condamnă atacurile. Scopul SUA este stabilitate în zonă. O securitate mai mare pentru palestinieni și israeliteni, mai mare decât a fost înainte de 7 octombrie 2023. Soluția este 2 state cu garanții de securitate pentru Israel.

SUA nu vrea un conflict cu China, există o competiție.

5 months, 1 week ago

👀PE SCURT despre OSCE
OPINIE

Azi în capitala Macedoniei de Nord își încheie lucrările reuniunea anuală ministerială OSCE. Cea de a doua reuniune de la începutul războiului din Ucraina. Organizația care a fost creată acum 49 ani pentru a preveni războaie în Europa, este în criză profundă, dar totuși a reușit să adune șefii ministerelor de externe de pe continent.

Anul trecut țara gazdă Polonia, cea care deținea Președinția în Exercițiu OSCE, a refuzat eliberarea de viză pentru Lavrov și delegația rusă a fost condusă de un vice. De data aceasta Ministrul rus de externe a fost acceptat ~~de UE și SUA~~ macedonieni, în răspuns au refuzat să vină miniștrii de externe din țările Baltice și din Ucraina.
*ℹ️OSCE a fost creată în 1975 ca și conferință permanentă pentru pace și cooperare în toiul războiului rece. Atunci a permis să aducă pe o platformă comună și la un numitor comun cele două tabere adverse – NATO și Organizația Tratatului de la Varșovia – dar și țările neutre din Europa.*

👐În 2023 Blinken a venit la ministeriala OSCE în Skopje, într-o sală cu Lavrov, cum a făcut-o mai devreme la Summit-ul G-20. De dragul cvorumului și al consensului necesar pentru orice decizie se ia în cadrul organizației. Or decizii care ne vizează, direct sau indirect, sunt trei:

👉Aprobarea Președinției în exercițiu pentru 2024
👉Aprobarea Bugetului organizației
👉Prelungirea mandatului Misiunii OSCE în Moldova

Președinția a fost agreată pe ultima sută de metri. În locul Estoniei, care pretindea la Președinția-2024 încă din 2020 și care, evident, din cauza Rusiei nu avea nici o șansă, cu două zile înainte de reuniune a fost propusă (și agreată de principiu) Malta. Candidat consensual perfect – țară-membră UE, nu și NATO, mică și poziționată reconciliator în relații internaționale.

🤏OSCE are experiență de activitate fără un buget aprobat și, probabil, va extinde această experiență și în 2024. Rusia nu agreează bugetele agențiilor OSCE pe care le consideră „părtinitoare” și „maligne”, ODIHR în primul rând.

Mandatul Misiunii – îl vom afla până la sfârșitul lunii, dar agrearea președinției în exercițiu sugerează că și la acest capitol nu vor fi disensiuni.

🎤În discursul său, șeful diplomației ruse ne-a criticat, lucru care în actualele circumstanțe aduce puncte țării noastre. Totuși, critica a fost atât de șablonată și previzibilă încât clar nu merită efortul unei analize, decât poate remarca că Rusia a început să gândească în parametri unui stat izolat, preocupat de conservarea poziției, decât de o arhitectură mondială sub hegemonie rusească cum era odinioară.

În 2023 Lavrov critică OSCE și se întreabă dacă aceasta mai merită efortul de a fi salvată. Și totuși în pofida criticilor și a pretențiilor reciproce Rusia și SUA+UE nu se grăbesc să „îngroape” OSCE, la fel cum evită să ardă podurile și în cadrul ONU.

☝️ Moscova și Washington nu distrug sistemele de securitate internațională create pe timpul războiului rece pentru că nu au (deocamdată?) alternative viabile și nu văd la orizont sfârșitul războiului din Ucraina într-o formulă acceptabilă pentru ambele părți. Or asta înseamnă că și noi rămânem într-o zonă de incertitudine la capitolul securitate.

😉 Unde e incertitudine, e și spațiu pentru manevră și loc pentru idei noi. Rămâne să le generăm.

We recommend to visit

(Crime, morți, corupție, accidente, poliție, informații din culisele sistemului de pe Bîc)

Last updated 1 month ago

Sunt Dumitru Ciorici, antreprenor media timp de 15 ani. Acum fac jurnalism de opinie pe Telegram. Mă găsiți pe blog la www.dumitruciorici.com

contact@dumitruciorici.com

📍Susțineți sinteza pe https://dumitruciorici.com/subscribe/

Last updated 1 month ago

Lucru.md
1. Cui și cât se achită în Moldova?
2. Unde a fost mărit salariul? Unde a fost micșorat? 🙁
3. Statistica salariilor după funcții;
4. Statistica salariilor după orașele Moldovei.

În comentarii ne puteți împărtăși inside-urile voastre.

Last updated 1 month ago